Liderul clasamentului ATP, spaniolul Rafa Nadal e în pericol de a rata primul turneu important al anului 2018. Nadal a anunțat că nu este complet refăcut după accidentare și că nu va lua startul la Brisbane, competiție ce precede Australian open.
Spaniolul, în vârstă de 31 de ani nu a mai jucat un meci oficial, din noiembrie, de la Turneul Campionilor de la Londra, când a fost nevoit să abandoneze din pricina accidentării la genunchi. Recent, el a renunțat să mai participe și la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, care începe joi.
„Îmi pare rău să va anunț că nu voi veni la Brisbane anul acesta. Intenția mea era să joc, dar încă nu sunt gata după sezonul trecut și nici nu sunt pregătit pentru a juca la cel mai înalt nivel”, a declarat Nadal pe contul său de Twitter.
Turneul de la Brisbane urma să înceapă duminică.
Nadal a mai avut probleme de sănătate și la începutul anului 2017, dar a reușit să ajungă până în finala de la Australian Open și să câștige turneele de la Roland Garros și US Open.
În ianuarie a jucat la Brisbane, unde a ajuns până în sferturile de finală ale competiției, fiind eliminat de Milos Raonic: „Am jucat bine acolo și m-am pregătit pentru Australian Open. A fost un început minunat pentru luna pe care am petrecut-o în Australia. Îi anunț pe fanii mai că pe 4 ianuarie voi fi la Melbourne pentru a-mi începe pregătirile. Sper ca accidentarea suferită în noiembrie să nu-mi dea emoții și să pot juca la Australian Open”, a adăugat Nadal.
Australian Open se desfășoară în perioada 15-28 ianuarie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER