La fix un an distanță, tot la Shenzhen, în același tur și același teren, Ana Bogdan nu i-a dat nicio șansă Camilei Giorgi în confruntarea revanșă. Sportiva de 25 de ani din Sinaia s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-2, într-un meci care a durat 70 de minute.
Înscrisă inițial în calificări, Ana a primit vestea că este pe tabloul principal cu numai o zi înaintea startului turneului din China. Deși a evitat nume grele în primul tur, românca a avut parte de o tragere la sorți care s-a dovedit mai mult de orgoliu. Anul trecut, Georgi o învinsese în trei seturi și ajungea până în semifinale.
„Ne știam deja, eram sigură că voi avea un meci greu și chiar dacă scorul spune altceva, am întâmpinat rezistanță puternică din partea Camilei. Este o jucătoare de top și asta s-a văzut și astăzi. Sunt fericită că am câștigat și am început anul cu dreptul. Azi cred că am fost mai decisă, s-au simțit și rezultatele schimbărilor din ultima perioadă”, a declarat Ana imediat după succesul de la Shenzhen.
De aproximativ 6 luni, sportiva originară din Sinaia este antrenată de Gabi Moraru, în timp ce pe partea de pregătire fizică specifică pentru tenis a fost cooptat Dan Cristea.
Ultima noutate din staful jucătoarei legitimate la CSA Steaua este Monica Iagăr, fosta campioană europeană la săritura în înălțime. Fosta atletă o consiliază pe Ana din punct de vedere al pregătirii fizice, nutriției și găsirii de soluții pentru atingerea înaltei performanțe. „Mi-a fost de mare ajutor în ultima lună, sfaturile ei sunt importante pentru mine”, a precizat ocupanta locului 105 mondial.
În optimile de la Shenzhen, Ana Bogdan o va întâlni pe cehoaica Krystina Pliskova, cea care în primul tur a spulberat-o pe favorita numărul 2, Jelena Ostapenko. Pliskova și Bogdan au mai jucat de două ori și cehoaica s-a impus de fiecare dată, dar acum, românca este mult mai încrezătoare. „Am văzut-o pe Pliskova, joacă un tenis excelent și a făcut un meci mare cu Ostapenko. Nu voi intra pe teren cu gândul la revanșă, ci să mă bucur de tenis. Nu simt niciun fel de presiune”, a mai afirmat Ana.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER