„Fiecare echipă a contribuit la cariera mea. Dar echipa la care am sărit foarte mult în fotbalul mare și de unde am ajuns și la echipa națională a fost Dinamo, pentru că am câștigat primul trofeu cu Dinamo, apoi prima Cupă, apoi eventul. De la Dinamo am ajuns în echipa națională, iar echipa care mi-a dat greutate și pe care am iubit-o efectiv și m-am implicat total, din toate punctele de vedere, a fost Poli Timișoara. Pentru că am avut cinci ani de zile cu performanțe fantastice cu Timișoara. Din păcate, ne-a lipsit un trofeu.
Am fost căpitanul unei echipe, care, eu cred – cu tot respectul pentru toate generațiile care au fost aici la Timișoara – că a fost una dintre cele mai bune generații care a fost, aici, la Timișoara. O echipă care mi-a rămas la suflet a fost Rapidul, chiar dacă am jucat doar un an, pentru că la Rapid, pe Giulești, cred că am fost cel mai iubit dintre toate echipele la care am fost. Am simțit mereu iubirea lor și pe mine asta m-a surprins și am să o spun tot timpul: Rapidul îmi va rămâne în suflet. Iar Cipru, a fost o perioadă foarte frumoasă pentru familie, pentru mine. A fost așa un final de carieră unde chiar aveam nevoie de Cipru”, a spus Alexa pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER