Noul director sportiv al clubului Sparta Praga, Zdenek Scasny, a confirmat, joi, negocierile pentru transferul mijlocașului Nicolae Stanciu de la Anderlecht și a precizat că echipa sa are mare nevoie de internaționalul român.
Zdenek a recunoscut că Stanciu reprezintă principala țintă a grupării cehe, în această perioadă de transferuri.
„Aș fi foarte bucuros dacă Stanciu ar fi primul nostru transfer. Îl cunosc foarte bine. Când a apărut această oportunitate, am luat-o imediat în considerare. Stanciu dispune de o tehnică fantastică și poate să joace pe două poziții. L-am văzut jucând în mai multe meciuri și este exact tipul de jucător de care avem nevoie”, a declarat noul director sportiv al clubului Sparta Praga, conform site-ului oficial al echipei.
În vârstă de 24 de ani, Stanciu evoluează la Anderlecht din vara anului 2016, când a fost transferat de la FCSB pentru zece milioane de euro. De atunci, a jucat în 53 de meciuri și a dat nouă goluri și zece pase decisive. În actuala stagiune, însă, a fost titular în doar cinci partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER