Premierul Mihai Tudose a uimit lumea fotbalului românesc miercuri seară, în direct la Antena 3, când a anunțat cooptarea lui Gică Popescu pe postul de consilier personal și responsabilizarea „Baciului” cu organizarea celor patru meciuri găzduite de România la EURO 2020.
Fost coechipier cu Popescu în echipa care a scris istorie pentru România, Ionuț Lupescu a reacționat joi dimineață, când a transmis că e gata să-l ajute pe fostul căpitan al Generației de Aur: „Nu știu dacă e o chestie politică sau nu, dar nu cred că e un lucru rău. E foarte bine că Gică vrea să se implice, știu că și-a căutat locul după ce s-a lăsat de fotbal. Acum trebuie să știm care-i sunt atribuțiile, pentru că EURO 2020 e o responsabilitate mare. Oricine ar fi la guvernare, oricine e implicat, trebuie să facă și treabă. Dacă Gică va avea nevoie de ajutorul meu, am să-l ajut. Nu am nicio problemă cu Federația, cu Liga sau cu alți oameni din fotbal, pentru că sunt român și știu ce înseamnă să ai oameni care să te ajute”, a spus Lupescu, la Digi Sport.
Om care s-a învârtit multă vreme în cercurile înalte de la FIFA și UEFA, Lupescu e sigur că Bucureștiul nu va pierde organizarea EURO 2020 pe modelul Bruxelles: „Doar eu știu cât timp am pierdut pentru ca Bucureștiul să se numere printre orașele care găzduiesc meciuri la EURO. Vă asigur că EURO se va disputa la București. Asta e tot ce pot să vă spun, fără să intru în prea multe detalii. Diferența dintre București și Bruxelles e că la noi stadionul există. La ei trebuia reconstruit”, a mai transmis fostul internațional.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER