Finala dintre Simona Halep și Caroline Wozniacki poate candida lejer pentru meciul anului în tenisul feminin. Trei seturi lungi, o luptă dusă până la ultima picătură de energie, momente de tensiune maximă, toate și-au găsit locul pe Rod Laver Arena.
O observație a fost, însă, la îndemâna oricui. Impresionați de efortul incredibil depus de Simona, care a trecut, rând pe rând, peste accidentarea la gleznă, peste bătăturile din talpă, peste problemele cu coapsa și respirația, australienii au descris-o pe constănțeancă în cuvinte mari.
La 3-1 în decisiv, Simona a găsit din nou forța de a reveni în meci, iar game-ul de 2-3 i-a făcut pe australieni să vorbească la superlativ: „Nu există alt mod de a spune: Simona Halep e o războinică”, a scris contul oficial al Australian Open, pentru ca mai apoi să completeze, la 3-3: „La pământ, dar niciodată învinsă! Simona Halep are un spirit ieșit din comun și reușește să egaleze la trei”.
— #AusOpen (@AustralianOpen) January 27, 2018
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER