Tehnicianul Domenico Di Carlo a fost numit, luni, în funcția de antrenor principal al echipei Novara, la care evoluează internaționalul român de tineret George Pușcaș, a anunțat site-ul grupării din Serie B.
Di Carlo îl înlocuiește Eugenio Corini, demis duminică din cauza rezultatelor înregistrate în acest sezon. Novara ocupă locul 16 din 22 în Serie B, cu 30 de puncte acumulate în 24 de etape, la doar un punct deasupra zonei retrogradării.
În vârstă de 53 de ani, Domenico Di Carlo a mai antrenat până acum Mantova (2004-2007), Parma (2007-2008), Chievo (2008-2010), Sampdoria (2010-2011), Chievo (2011-2012), Livorno (2014), Cesena (2014-2015) și Spezia (2015-2017).
Împrumutat în această iarnă de la Internazionale Milano, George Pușcaș a debutat cu gol, sâmbătă, la noua sa echipă, care a fost învinsă, însă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Ascoli, locul 21 în Serie B.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER