Partida din Grupa Mondială II a Fed Cup, România – Canada, va fi deschisă de a doua rachetă a echipei conduse de Florin Segărceanu. Sorana Cîrstea (38 WTA) va juca pentru primul punct, împotriva împotriva lui Carol Zhao, în timp ce Irina Begu, cea care în această săptămână se află cu o poziție mai sus în clasamentul WTA decât Sorana, va juca al doilea meci, împotriva Biancăi Andreescu, jucătoare canadiană de origine română.
Meciul I: Sorana Cîrstea (38 WTA) – Carol Zhao (138 WTA) – sâmbătă, de la ora 13:00 Meciul II: Irina Begu (37 WTA) – Bianca Andreescu (173 WTA) – sâmbătă, după încheierea primului meci
Meciul III: Irina Begu (37 WTA) – Carol Zhao (138 WTA) – duminică, de la ora 12:00 Meciul IV: Sorana Cîrstea (38 WTA) – Bianca Andreescu (173 WTA) – duminică, a doua partidă, după încheierea meciului III Meciul V: Ana Bogdan / Raluca Olaru – Gabriela Dabrowski / Katherine Sebov – duminică, a treia partidă, după încheierea meciului IV
România își dorește o victorie cu 5-0 în fața tinerei echipe a Canadei, după cum afirma Sorana Cîrstea la conferința de presă dinaintea confruntării. Dacă România are șase jucătoare în Top 100, nord-americancele nu punctează deloc în prima sută și, în plus, a venit la Cluj cu o echipă foarte tânără, a cărei medie de vârstă este de doar 20 de ani.
„Nu am emoții acum, dar probabil voi avea atunci când voi intra în arenă. Eu debutez la Cluj, nu am mai jucat niciodată aici. Abia aștept. Le mulțumesc fanilor care sunt alături de noi”, Sorana Cîrstea, după tragerea la sorți
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER