Simona Halep (26 de ani, 2 WTA) se pregătește pentru debutul la turneul de la Doha, care o poate readuce pe primul loc în ierarhia mondială, primul în care va fi îmbrăcată în haine Nike. Înainte de a semna cu gigantul american, cosntănțeanca a avut, însă, o altă ofertă avantajoasă.
Rămasă fără parteneriatul cu Adidas la finalul lui 2017, Halep a stat două luni și jumătate fără sponsor tehnic, dar perioada de așteptare a meritat din plin, în condițiile în care Simona a bătut palma cu Nike pentur o înțelegere care-i va aduce în conturi aproximativ două milioane de dolari în fiecare sezon.
Pentru Halep, alegerea unui alt sponsor de calibrul lui Adidas a fost dificilă, dar variantele nu i-au lipsit fostului lider mondial. Miercuri, presa franceză, prin site-ul tennisactu.net, notează că Simona s-a aflat în tratative avansate cu Lacoste, firma care-l sponsorizează pe Novak Djokovic, dar, în cele din urmă, a ales să dea curs ofertei care a venit din partea celor de la Nike: „Încă de cand eram mică visam să semnez un contract cu Nike și mă bucur că s-a întâmplat acum”, a spus Simona, după ce s-a alăturat Serenei Williams și Mariei Șarapova pe lista jucătoarelor importante sponsorizate de americani.
Aflată la Doha, în Qatar, unde are nevoie să ajungă în sferturile de finală și, apoi, să meargă mai departe decât Caroline Wozniacki pentru a redeveni lider mondial, Simona își începe aventura, de la ora 14:00, contra rusoaicei Ekaterina Makarova, împotriva căreia a câștigat trei dintre cele cinci meciuri directe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER