Marco Reus (28 de ani), abia revenit pe teren după încă o accidentare care l-a ținut pe bară o perioadă lungă, a marcat un gol spectaculos în meciul Gladbach – Borussia Dortmund, contra fostei sale echipe. Mijlocașul german a revenit după accidentare în partida din runda trecută, cu Hamburg, când a prins 71 de minute.
Mijlocașul stânga, care a primit și banderola de căpitan la revenire, a marcat în minutul 32, cu un șut cu efect care l-a sărit pe portarul advers, a lovit transversala și a intrat în plasă. VIDEO cu golul marcat. Este al patrulea meci al lui Reus din acest sezon, care a prins minute și într-un meci din Europa League, cu Atalanta (3-2).
Marco Reus s-a accidentat în finala Cupei Germaniei de anul trecut, câștigată de Dortmund cu 2-1. Reus a fost schimbat la pauză cu Christian Pulisic, iar verdictul medicilor a fost unul devastator pentru vedeta Borussiei. Accidentările și-au pus amprenta asupra lui Reus în ultimii ani, spre disperarea jucătorului. Reus a ratat până și Campionatul Mondial din 2014, din cauza unei accidentări suferite cu puțin timp înainte de startul competiției.
În stagiunea precedentă, Reus a adunat doar 17 meciuri pentru Borussia, reușind să înscrie de șapte ori și să paseze decisiv în patru rânduri. În total, Marco Reus a evoluat în 190 de meciuri pentru Dortmund, a marcat 89 de goluri și a livrat 61 de pase decisive. Din cauza accidentărilor, cota jucătorului a scăzut dramatic în ultimii ani de la 50 de milioane de euro la 28.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER