Transferul lui Florin Gardoș la CS U Craiova i-a bucurat pe olteni, i-a pus în gardă pe rivalii alb-albaștrilor și a născut ironii din partea fostului șef al LPF, Dumitru Dragomir, care l-a numit „ciorbă reîncălzită”.
Chiar înainte de startul partidei CS U Craiova – ACS Poli Timișoara, fundașul, care nu e la 100% din punct de vedere fizic, a fost întrebat printre altele și cum comentează declarația lui Dumitru Dragomir.
Gardoș a ales să-i răspundă elegant: „Ce pot să zic? Domnul Dragomir mi-a fost simpatic tot timpul, iar în perioada în care am fost la Steaua m-a lăudat mai mereu. I-am dat și un tricou, sper că-l mai are. Eu sunt surprins de modul în care m-a primit lumea, dar mă așteptam să fie fel și fel de reacții. Cred că am făcut ceva pentru fotbalul românesc, iar fiecare poate să spună ce vrea. E alegerea lor”, a declarat fundașul pentru DigiSport.
„Gardoș e o ciorbă reîncălzită. Ciorbele reîncălzite nu sunt la fel ca cele calde. Gardoș n-a avut niciodată o cotă nemaipomenită, stați liniștiți. N-avea nici viteză mare, făcea pași mari. Iar după aceea accidentare îi e foarte greu să revină”, a fost reacția lui Mitică Dragomir după ce a aflat despre transferul lui Gardoș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER