Ioan Valeriu Achiriloaie, schiorul exclus în ultima clipă din lotul pentru JO: „A fost foarte aiurea. Am aflat din presă. Federația trebuia să fie mai organizată!”

Ioan Valeriu Achiriloaie, schiorul exclus în ultima clipă din lotul pentru JO: „A fost foarte aiurea. Am aflat din presă. Federația trebuia să fie mai organizată!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ioan Valeriu Achiriloaie (27 de ani), unul dintre cei mai buni schiori ai României, a avut parte de o surpriză neplăcută înainte de Jocurile Olimpice de La PeyongChang 2018: a fost scos de pe lista de participanți în ultima clipă, din cauza unei erori a Federației Române de Schi și Biatlon. El a fost prezent în weekend, ca amabasador, la FIS Children Trophy, competiție internațională de schi alpin pentru juniori, care a avut loc pentru prima oară în România, la Poiana Brașov, unde va fi organizată până în 2022, inclusiv!

Cum ai caracteriza FIS Children Trophy 2018?

Întrecerile au fost frumoase, destul de spectaculoase, Austria a dominat tot, e stilul lor. Competiția s-a desfășurat în condiții foarte bune, totul a fost la timp, pârtia – foarte bună, foarte compactă. Trebuie felicitat administratorul, Dorin Drăgoi. Toată lumea a fost foarte mulțumită.

Până și austriecii au avut cuvinte de laudă…

Da, ei au mereu ceva negativ de comentat. În schiul alpin se știe, sunt cei mai răi. Unul dintre prietenii mei, un schior croat, îmi zicea: „Știi una din regulile din schiul alpin: Nu vorbim cu Austria!”. Așa sunt ei, tot timpul găsesc ceva în neregulă. Dar iată că de data asta au fost foarte mulțumiți. Au zis că sunt concursuri în stațiunile lor care nu se ridică la acest nivel. Contează foarte mult că Austria a fost aici. Mai ales dacă dau feedback pozitiv. Sunt ferm convins că la anul vom avea mai mult de zece țări la start.

Cum apreciezi prestațiile sportivilor români de la Jocurile Olimpice din acest an?

Mulțumitoare. Am vorbit cu colegul Alexandru Barbu, era mulțumit de ce-a făcut, Ania (n.r. – Monica Germain Caill) – și mai mulțumită. La sărituri, am înțeles că s-a obținut un loc bun, la bob, la sanie – Raluca (n.r. – Nicoleta Strămăturaru) a avut cel mai bun rezultat al nostru, locul 7.

Copiii din România participanți la FIS Children Trophy cum s-au prezentat?

Foarte bine. Am avut patru medalii, alte poziții în primii șase, locul 2 pe națiuni.

Cum ajută România un astfel de concurs

Cum ne ajută pe noi, ca țară, acest concurs?

Ajută și din punct de vedere al turismului, Poiana Brașov și Brașov, și din punct de vedere al imaginii. Mă va ajuta și pe mine, ca schior. Când voi merge afară, mi se vor deschide niște uși. Îmi vor zice: „A, aveți Children Trophy Romania! Bun concurs! Cu ce te putem ajuta?”

Există vreun plan la Federație pentru ca acești copii să-și mențină nivelul de performanță și când depășesc perioada junioratului?

Nu cred. Eu nu știu să existe. Ar trebui, dar nu depind de mine aceste lucruri. E și greu pentru Federație, că au atâtea sporturi, iar schiul alpin nu-i interesează foarte tare. Am ajuns la concluzia că este mai ușor la fond și la biatlon, și atunci e mai simplu să încerci ceva acolo. Dar fiecare dintre acești copii are antrenor, care îi poate învăța ce înseamnă o probă din schiul alpin, plăcerea de a schia și cât de important este să ia startul la niște etape de Cupa Mondială.

Ce-ai simțit când ai fost scos, în ultima clipă, de pe lista de participanți la Jocurile Olimpice?

A fost foarte aiurea. Mai ales că m-a sunat cineva din presă să-mi spună. Nici măcar nu am aflat de la cineva oficial. A fost un moment greu, am trecut peste, voi continua ca și cum totul este în regulă, nu am ce să fac.

  • „Am discutat cu cei de la Federația de Schi și Biathlon, va avea loc o analiză cu argumente pro și contra, vor prezenta un raport, și Comitetului Olimpic, și Adunării Generale a federației de specialitate. Așa se face, așa e normal să se întâmple!”, Mihai Covaliu, președinte COSR

Te gândești la următoarele Jocuri Olimpice?

Sunt un pic sceptic. O să mă pregătesc foarte bine, iar dacă mă vor trimite mă voi duce, dar nu voi mai vorbi de Olimpiadă cum am făcut-o până acum, că nu are rost. Uitați ce se întâmplă.

Le reproșezi ceva celor de la Federație pentru incidentul ăsta?

Da. Trebuia să fim un pic mai organizați și trebuia să știm mai repede unele chestii.

 

 

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu inedit
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a urcat pe locul 2!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela o meserie total diferită de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu,…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×