Ionuț Lupescu a oferit prima reacție după decizia Curții de Apel, care obligă MTS la emiterea avizului pentru modificările aduse Statutului FRF. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„Așteptăm, în primul rând, decizia instanței. Oricare va fi decizia, aceasta nu este definitivă, dacă MTS va face recurs. În orice situație, există soluții. Îi asigur pe toți membrii afiliați și publicul larg că voi candida pentru președinția FRF, în ciuda încercărilor procedurale disperate ale Federației de a mă împiedica să fiu pe buletinele de vot, pe 18 aprilie. Actuala conducere a FRF și-ar dori să câștige la masa verde, nu pe teren. Este singurul mod în care poate câstiga alegerile, lucru care nu se va întâmpla. Competiția se va disputa pe teren și voi fi acolo” a declarat Ionuț Lupescu, în exclusivitate pentru MEDIAFAX
Dacă noul statut al FRF ar fi intrat în vigoare până la data alegerilor, Ionuț Lupescu nu ar fi putut candida, deoarece nu a activat în ultimii cinci ani în nicio structură din fotbalul românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER