Spaniolul Rafael Nadal, în vârstă de 31 de ani, a anunțat, vineri seară, că va lipsi din circuitul ATP toată luna martie, din cauza faptului că s-a reaccidentat la șoldul drept, în aceeași zonă în care a acuzat probleme și în timpul Australian Open-ului. Rafa va rata, astfel, primele două turnee Masters 1000 ale sezonului – Indian Wells și Miami.
Numărul doi mondial a făcut anunțul printr-o postare pe Facebook. „Salutare tuturor. Din păcate, accidentarea pe care am suferit-o la Acapulco înainte de începutul turneului este localizată în aceeași zonă afectată și la Melbourne. Nu voi putea juca la Miami sau Indian Wells, întrucât trebuie să mă refac. A fost foarte dureros să mă retrag de la Acapulco și este extrem de dificil să nu joc în Statele Unite. Îmi veți lipsi și voi face tot ce îmi stă în putință pentru a reveni acolo în 2019. Vă mulțumesc„, a scris jucătorul cu 16 titluri de Mare Șlem în palmares.
Spaniolul a fost diagnosticat cu o leziune de grad 1 la nivelul mușchiului psoas, cel mai mare și cel mai puternic din grupul de mușchi flexori ai șoldului, cu rol esențial în mișcare, imediat după abandonul din faza sferturilor de finală de la Australian Open. Rafael Nadal ajunge astfel la opt turnee consecutive în circuit în care abandonează din cauza problemelor fizice.
Rafael Nadal nu își va putea apăra cele 645 de puncte câștigate anul trecut în turneele americane care alcătuiesc seria ‘Double Sunshine’, însă acest lucru nu îl poate face să piardă locul doi mondial până la startul sezonului de zgură. Obiectivul ibericului este acela de a se recupera pentru startul sezonului pe suprafața favorită și turneul de la Monte Carlo, care începe pe 16 aprilie. Nadal, supranumit ‘Regele Zgurii’, a câștigat în 2017 titlurile cu numărul zece la Monte Carlo, Barcelona și Roland Garros și s-a impus și în fața propriilor suporteri, la Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER