Mircea Rednic a fost antrenorul lui Dinamo în mai multe mandate, cel mai recent durând un an, din vara lui 2015. Recent, a povestit motivele rupturii de clubul alb-roșu și a comentat numirea lui Florin Bratu, fostul său elev, pe banca tehnică, afirmând că cel mai mare contestatar al ex-atacantului s-a transformat acum în cel mai mare susținător.
Rednic s-a referit la Gabriel Răduță, șeful Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, iar acesta i-a replicat „Puriului”. „Eu cu Rednic nu am discutat niciodată, nici de Bratu, nici de echipă, de nimic. E singurul antrenor cu care eu nu am comunicat de când sunt la Dinamo. Eu sunt la centrul de Copii și Juniori, el era la echipa mare…nu am fost niciodată la Săftica cât a fost el acolo. Antrenorul și fotbalistul Rednic înseamnă ceva, omul Rednic e cu totul altceva. El avea o altă strategie privind jucătorii, el voia să controleze totul, să se ocupe de toate. Voia să fie antrenor, manager, doctor, masor și, dacă se poate, să mai aducă și din familie vreo cinci-șase să-i angajeze pe aici”, a declarat Gabriel Răduță pentru ProSport.
Apoi, a continuat pe același ton: „Repet, ca antrenor și fotbalist îl respect, dar ca om, nu! Rednic nu are problemele astea doar cu mine, ci cu toată lumea, adică și cu cei mai buni prieteni ai lui. Vorbiți cu Andone, cu Bratu, cu Șumudică, să vedeți ce înseamnă omul Rednic. Să vă spună Bratu care e relația mea cu el. El a început antrenoratul cu mine, eu l-am adus la juniori din prima zi, apoi la echipa a doua și tot așa… Am petrecut etapele împreună. Nu făcea el pașii ăștia dacă nu eram și eu acolo. Nu are logică ce spune Rednic.
Pot să fiu și eu răutăcios, dar nu e în regulă să faci așa ceva. Și eu am jucat 300 de meciuri în Liga 1, am fost la loturile naționale, dar îmi respect foștii colegi”.
Șeful Centrului de Copii și Juniori ai lui Dinamo are și o altă explicație pentru răbufnirea lui Mircea Rednic. „E vorba și de invidie referitor la Bratu. Ei au parcurs niște etape împreună, Bratu a fost jucătorul lui…De fapt, Rednic ar fi vrut să fie în locul elevului acum. A zis printre rânduri… ‘mă bucur pentru el, dar nu are experiență’. Păi, ce ei au avut experiență așa de la început? Altceva: eu am inițiat acest proiect, să vină Bratu. Am vrut pe cineva din club, care cunoaște totul! Așa vine un antrenor, stă un an an, aduce zece jucători, apoi îi dă afară și vin alții la anul. Hai să vedem și cu unul al nostru, de aici”.
Mircea Rednic nu a putut fi contactat până la apariția articolului.
Zilele trecute, Mircea Rednic a povestit că a plecat de la Dinamo fiindcă nu s-a înțeles cu acționarul Ionuț Negoiță în privința majorării salariului și a acordării unor procente din vânzarea jucătorilor. „Puriul” a comentat și instalarea recentă a lui Florin Bratu pe banca tehnică a lui Dinamo, anunțând: „Mă bucur pentru Florin. Mă surprinde că a acceptat să vină la Dinamo. Văd că unul care-l contesta cel mai tare pe Bratu când eram eu, acum îi ‘dă limbuțe’ și zice că o să aibă succes cu tinerii. Unul cu R… Răduță (n.red.- Gabi Răduță, șeful Centrului de Copii și Juniori ai lui Dinamo). Când eram eu, îl vorbea pe la spate. Sper ca Bratu să aibă succes”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER