EXCLUSIV | Oltenii jubilează: „Mulți nu au digerat victoria noastră, nu dorm când văd ce se întâmplă la ‘câini’, dar noi vom câștiga Cupa”. Asemănarea între 2018 și anul de glorie 1991

EXCLUSIV | Oltenii jubilează:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele celor de la CS U Craiova, Marcel Popescu, a vorbit despre meciul din Bănie dintre olteni și cei de la Dinamo, gazdele câștigând cu 1-0 și eliminând „câinii” din Cupa României. Elevii lui Mangia au ajuns în semifinalele competiției, în timp ce roș-albii au acum ca obiectiv clasarea pe locul șapte în play-out.

„Meciul cu Dinamo era adevărata finală a Cupei. După comoția suferită de ei la Girugiu, se anunța un joc pe viață și pe moarte, voiau să salveze sezonul la Craiova, dar noi avem ca obiectiv câștigarea Cupei României. Știu că foarte multă lume nu a digerat victoria noastră. Mulți nu dorm când văd ce se întâmplă la ‘câini’, dar noi visăm și credem că se va întâmpla să cucerim trofeul”, a spus Marcel Popescu la ProSport LIVE.

Apoi, a continuat: „Trebuie să fim atenți. Anul trecut am picat cu FC Voluntari și am zis ca ne-a pus Dumenzeu mâna în cap, dar am pierdut, iar ilfovenii în Supercupă erau priviți ca participanți și din nou au câștigat. Acum, FCSB a dorit să joace cu Sibiu, i s-a îndeplinit dorința, iar Astra voia cu Gaz Metan și noi cu Dinamo. Cu primele știm ce s-a întâmplat! E bine să înțelegi că orice adversar vrea să scrie istorie. Oricum, nu avem favorită pentru seminfinale.

În 1991, când Universitatea Craiova a luat eventul, în Cupă, a fost un parcurs…parcă e un clișeu. În sferturi atunci am jucat cu Dinamo, am bătut cu 1-0, apoi mai erau Sibiu, Alba Iulia și Bacăul, acum echipa din Moldova va fi Iașiul sau Botoșaniul. Era să fim eliminați de Alba Iulia, însă am ajuns în finală, una cu Bacăul, și am învins”.

Oficialul oltenilor a concluzionat: „Marea bucurie e că Universitatea Craiova aduce suporteri în tribune. la numărul de fani suntem campioni, la spectacolul fotbalistic suntem în top, iar la coregrafie venim tare din urmă. Mai rămâne să se rezolve problema gazonului”.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Trimisul lui Trump intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin
Trimisul lui Trump intenţionează să viziteze Moscova săptămâna aceasta pentru a se întâlni cu Putin
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×