Președintele FRF, Răzvan Burleanu, se raportează într-un mod foarte interesant la lumea din jur și, în special, la oamenii cu care este nevoit să colaboreze sau să intre în contact.
După ce, în urmă cu o săptămână, a spus răspicat, într-o conferință de presă, că foștii mari jucători care-l susțin pe Ionuț Lupescu la alegerile din 18 aprilie sunt niște șomeri care caută să pună mâna pe funcții, Burleanu a lăsat să se vadă și părerea lui despre presă. Un utilizator Facebook a postat marți, pe contul de Facebook al președintelui FRF, un mesaj insultător la adresa breslei jurnaliștilor. „Iar rahații de > corupți ascund toate astea și atacă la comandă plătită! mi-e scârbă de toată breasla asta!”, a scris indignatul Cristi Filip. În primele 24 de ore, propoziția a primit două aprecieri: una venită din partea unui cont intitulat „Vocea Fotbalului” și o alta, surpriză!, din partea lui Răzvan Burleanu.
Răzvan Burleanu a acordat, începând din 2014, trei interviuri video jurnaliștilor de la ProSport. O dată la sediul FRF, în 2014, lui Andru Nenciu, și de două ori în studioul ProSport, lui Andru Nenciu și Costin Ștucan. Niciodată nu i s-a cerut ceva pentru a fi mediatizat și nici nu le-a spus interlocutorilor că îi e scârbă când îi vede
Președintele FRF este în ton cu alți oameni aduși de el la Casa Fotbalului, persoane care de o bună bucată de vreme distribuie acuzații – niciodată probate – la adresa jurnaliștilor care dezvăluie ce se întâmplă la federație. În particular, relația cu fotbaliștii care au făcut performanță este deosebit de tensionată.
Interesant este că, exact în acest moment, destui ziariști importanți încă îl mai susțin pe președintele FRF. În același timp, cel puțin zece jurnaliști sunt acum angajați cu carte de muncă la instituția patronată de Răzvan Burleanu. Nu este clar dacă și despre aceștia crede bossul de la Casa Fotbalului că sunt niște „rahați” „corupți”, care „scriu la comandă”.
Dincolo de aceste neclarități, rămâne constatarea că Răzvan Burleanu – despre care vechii cunoscuți, din Bacău, spun că „nu știe să spună niciodată «mulțumesc»” – nu dă o ceapă degerată nici pe oamenii din sportul pe care-l conduce, nici pe ziariștii cu are, vrând-nevrând, a stat de vorbă în ultimii 4 ani.
Urmăriți, mai jos, ultimul interviu pe care Răzvan Burleanu a mai acceptat să-l acorde pentru ProSport, pe 3 martie 2016. „Interviul a decurs OK, Burleanu a dat impresia că e atent la fiecare întrebare și că răspunde sincer. Emisiunea s-a încheiat cu un moment destul de haios, președintele FRF a intrat chiar în joc și a făcut mici glume. N-am avut nicio clipă suspiciunea că ar fi fals, că s-ar preface sau ar masca cine știe ce gânduri neplăcute despre noi”, povestește Andru Nenciu, cel care a fost atunci interlocutorul lui Burleanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER