Steliano Filip și Cosmin Matei au fost adversari în prima ligă a Croației, în duelul Hajduk Split – Istra 1961. Cei doi au fost titulari, primul părăsind terenul în minutul 69, iar al doilea în 67. Gazdele s-au impus cu 3-2, golul victoriei fiind marcat la ultima fază. Cosmin Matei și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, când scorul era 1-1, mijlocașul reușind să puncteze chiar de lângă Filip.
Magiarul Gyurcso a deschis scorul pentru gazde după primul sfert de oră, cu al doilea său gol din actuala stagiune. Istra a egalat după alte 15 minute, prin Vojnovic. Matei a întors scorul în minutul 53, când a marcat de lângă Steliano Filip. Culjak a centrat din banda stângă, apărătorul adus de la Dinamo a sărit pe sub mingea, iar Matei a pus latul pentru 2-1. Said a egalat în minutul 71, când niciun român nu se mai afla pe teren. Letica a adus victoria pentru gazde în minutul 90+5, astfel că Hajduk s-a apropiat la șase puncte de liderul Dinamo Zagreb.
Istra se află la trei puncte de primul loc retrogradabil, ocupat de Cibalia, în timp ce Hajduk a profitat de ultimele înfrângeri ale rivalei, reușind să se apropie la numai șase puncte. Rijeka e pe locul trei, la șase lungimi de echipa lui Steliano Filip.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER