Vicepremierul Paul Stănescu a anunțat că în „Ștefan cel Mare” stadionul ar putea să nu fie construit până la debutul Campionatului European 2020, dar sunt variante care pot înlocui arena.
„Noi suntem conviși că proiectul poate fi gata, la Dinamo există posibilitatea ca stadionul să nu fie finalizat până la începerea Euro 2020. Sunt însă situații de avarie. Avem stadioane care îl pot înlocui. La Ploiești, Giurgiu, Mogoșoaia și Voluntari. Noi ne-am dori ca toate cele patru stadioane să fie gata la timp, dar există această posibiltate ca Dinamo să nu fie gata. Vom găsi alte soluții. Noi ne dorim să fie finalizat și Dinamo cât mai repede, ar aduce bucurii suporterilor”, a declarat Stănescu.
Președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, a anunțat că noua arenă din „Ștefan cel Mare” va fi amplasată pe locul velodromului. Pentru Stadionul Dinamo s-a dorit inițial reabilitarea arenei existente, însă din cauza problemelor juridice ale amplasamentului acesta nu poate fi preluat în cadrul programelor derulate de CNI.
Clubul sportiv Dinamo a depus la CNI documentația vizând un alt amplasament destinat construcției unui stadion nou.
Dată fiind schimbarea amplasamentului, după clarificarea tuturor aspectelor de natură juridică, în data de 05.03.2018 a fost înaintată în cadrul MDRAP propunerea de introducere a amplasamentului in Lista sinteza a subprogramului Complexuri sportive in vederea demarării ulterior a procedurii de aprobare a indicatorilor tehnico-economici la nivel de studiu de prefezabilitate, respectiv studiu de fezabilitate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER