Ionel Dănciulescu (41 de ani) a refuzat să meargă la CSM Poli Iași în această iarnă, preferând să rămână în Ștefan cel Mare și să se lupte pentru play-off, dar ratarea obiectivului l-a făcut pe managerul general să se gândească mai serios la viitorul său și să plece, în cele din urmă, din Ștefan cel Mare, la finalul acestui sezon.
Chemat de Flavius Stoican în proiectul din Moldova, „Corbul” a luat o decizie care, acum, pare cât se poate de neinspirată, în condițiile în care CSM Poli Iași a intrat în play-off, iar Dinamo a ajuns să lupte pentru evitarea retrogradării. Situația tristă creată l-a făcut, însă, pe fostul mare atacant să-și schimbe planurile, iar site-ul telekomsport.ro anunță că Dănciulescu i-a transmis lui Negoiță, înaintea meciului cu Gaz Metan Mediaș, că va pleca din Ștefan cel Mare.
Chestionat pe seama plecării, managerul „câinilor” nu a confirmat că nu va mai continua în Ștefan cel Mare, dar a avut o reacție care a trădat, într-un fel, faptul că va părăsi corabia: „Mi-e foarte greu să vorbesc. Am și eu anumite limite și vom vedea ce va fi”, a spus Danciu, pentru sursa citată.
De altfel, tot luni, și Vasile Miriuță a vorbit despre Dănciulescu și postul ocupat de fostul vârf în organigrama clubului: „Danciu, din păcate, n-are o putere prea mare, dar el a fost alături de mine, e un băiat minunat. La Craiova e Marcel Popescu, la Botoșani e Cornel Șfaițer. Din păcate, așa ceva lipsește la Dinamo. Un om care să fie legătură între echipă și patron”, a fost mesajul transmis de antrenorul demis de Negoiță imediat după ratarea play-off-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER