Xabi Alonso (36 de ani), retras din activitatea de fotbalist profesionist, are probleme cu legea în Spania. Fostul jucător de la Real Madrid este în atenția procurorilor, care cer nu mai puțin de opt ani de închisoare pentru mijlocașul spaniol, acesta fiind acuzat că a „omis” să achite opt milioane de euro taxe către stat.
Autoritățile nu se opresc aici. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, procurorii vor ca Xabi Alonso să achite și suma de opt milioane de euro. Fostul fotbalist de la Real Sociedad, Liverpool, Real Madrid și Bayern Munchen a fentat fiscul din Spania după ce și-a declarat veniturile în Madeira.
Conform presei iberice, Xabi Alonso a refuzat să-și accepte vinovăția și nu a dorit să facă nicio înțelegere cu procurorii.
Mascherano și Messi, alți fotbaliști acuzați de fraudă fiscală, și-au recunoscut vinovăția, au plătit sumele datorate și au scăpat de pedeapsa penală. De cealaltă parte, Alonso pare să procedeze exact precum Cristiano Ronaldo, care se consideră nevinovat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER