Helle Thomsen și CSM București au convenit oficial să se despartă după partida de campionat cu CSM Bistrița (scor30-23). Deocamdată, campioana României nu are o variantă pregătită pentru a-i lua locul antrenoarei daneze.
Bogdan Vasiliu, președintele secției de handbal de la CSM București a acordat o declarație scurtă pentru ProSport pe acest subiect: „Până la data de 15 martie aveam termen să discutăm pentru sezonul următor, dacă vom continua sau nu colaborarea. Ea nu va mai fi antrenorul echipei din sezonul 2018-2019”.
Deocamdată, CSM București nu i-a dat antrenoarei din Danemarca o hârtie oficială prin care să certifice faptul că cele două părți s-au despărțit încă de acum. Nici tehnicianul din Danemarca nu și-a înaintat demisia. Dar în același timp, conform unor informații ProSport, antrenoarea daneză a anunțat jucătoarele în vestiar, înaintea partidei cu CSM Bistrița din Liga Națională, că acesta va fi ultimul ei joc la CSM București. Greu de crezut că ea va reveni la echipă.
Starea de spririt s-a inflamat în sânul echipei CSM București în ultima lună, după jocul departe de așteptări al echipei, culminat cu trei înfrângeri, cu Gyor și Rostov în Liga Campionilor, dar și cu SCM Craiova în Liga Națională. Dacă Helle Thomsen va continua sau nu la CSM București și după pauza dedicată echipelor naționale, vom vedea în următoarele zile, cert este că în acest moment campioana României nu are o variantă de înlocuire. Primul nume vehiculat este cel al lui Per Johansson, suedezul care a venit la campioana României și în sezonul trecut, în aceeași perioadă. Tehnicianul nordic nu este însă dorit de toată lumea în acest moment.
CSM București are practic vreo 10 zile la dispoziție pentru a găsi o variantă pentru înlocuirea antrenoarei din Danemarca, în cazul în care cele două părți vor ajunge și la acte oficiale pentru despărțire. În aceste condiții, posibilul viitor antrenor va avea la dispoziție doar vreo 10-12 zile pentru a pregăti prima manșă cu Metz din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, programată pe 6 aprilie. Adrian Vasile este un alt nume vehiculat pentru a duce mai departe activitatea echipei tehnice din acest sezon. În momentul de față el este antrenor secund și a lucrat în trecut și cu Kim Ramsussen, Jakob Vestergaard și Per Johansson. În plus, antrenorul român urmează în acest an cursurile pentru a obține licența Master Coach.
Din vară, la CSM București este repusă pe tapet varianta Ambros Martin. Selecționerul Românieri, aflat acum pe banca tehnică la Gyor, are o ofertă importantă de la Rostov Don, dar sursele ProSport spun că antrenorul nu a semnat. În același timp, într-un articol apărut zilele trecute în ziarul maghiar Kisafold, atunci când a vorbit despre viitorul lui Ambros Martin, nu a amintit în niciun moment de varianta Rostov, ci doar de CSM București, cu specificația că „probabil nu va ajunge la campioana României, ci ia în calcul revenirea în Spania”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER