Mircea Rednic a intrat în vizorul lui Gigi Becali, care conform gsp.ro ar urma să-l aducă pe „Puriu” la FCSB, la sfârșitul sezonului. Tehnicianul care s-a despărțit în urmă cu puțin timp de Mouscron a fost întrebat dacă e posibil să ajungă pe banca vicecampioanei, dar a refuzat să comenteze această informație.
„Nu vreau să vorbesc cu presa, nu dau niciun fel de interviu. Nu pot să comentez mai multe. Vă mulțumesc pentru înțelegere”, a spus Rednic, conform sursei citate.
Totul a pornit de la o declarație făcută de unul dintre apropiații finanțatorului de la FCSB: „Gigi s-a lăudat de față cu toată lumea că a vorbit cu Mircea Rednic și că așteaptă un răspuns de la el. «L-am sunat pe Rednic și mi-a zis că se gândește dacă vine la Steaua!», ne-a spus Gigi din senin în momentul în care discutam despre fotbal”.
Mircea Rednic este liber de contract în acest moment, după despărțirea de Mouscron, echipă pe care în stagiunea trecută a salvat-o de la retrogradare în ultima etapă a sezonului regulat din campionatul Belgian. Potrivit gsp.ro, Gigi Becali ar urma să se despartă de Nicolae Dică, indiferent de locul pe care FCSB îl va ocupa la sfârșitul sezonului. Rednic e ultimul antrenor care a cucerit titlul cu Dinamo, în 2007. Pe banca Rapidului, tehnicianul în vârstă de 55 de ani a obținut patru trofee: un campionat, o Cupă și două Supercupe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER