Simona Halep revine pe terenul central al complexului din Crandon Park, sâmbătă, pentru duelul din turul trei împotriva polonezei Agnieszka Radwanska. Monica Niculescu va evolua și ea, tâziu în noapte, tot în turul trei, în timp ce Marius Copil joacă în turul doi, la simplu masculin.
Organizatorii au stabilit ca meciul liderului mondial cu jucătoarea cap de serie 30 la Miami să fie al doilea în programul zilei, nu înainte de ora 19:00, pentru fanii tenisului din România.
Jucătoarele care, înainte de startul primului turneu Premier Mandatory al sezonului 2017, de la Indian Wells, conduceau detașat în topul celor mai multe meciuri jucate din 2014 încoace în Grand Slam-uri, turnee Premier Mandatory sau Premier 5, se vor întâlni pentru a 11-a oară în circuit.
pic.twitter.com/BWVcsrfysi — KleineBiere (@StatsWTA) March 7, 2018
pic.twitter.com/BWVcsrfysi
— KleineBiere (@StatsWTA) March 7, 2018
5-5 este scorul întâlnirilor directe dintre Simona Halep și Aga Radwanska
1 victorie și 17 înfrângeri este palmaresul crunt deținut de Radwanska în meciurile directe împotriva jucătoarelor de pe primul loc WTA
3 seturi câștigate și 35 pierdute este bilanțul seturilor disputate de Radwanska împotriva #1 WTA
Simona Halep vine după un meci intens în turul doi, câștigat cu 7-5 în decisiv, despre care ProSport a scris AICI, pe larg, în timp ce Radwanska a avut un meci mai ușor împotriva lui van Uytvanck.
Monica Niculescu (70 WTA) va disputa ultimul meci pe Terenul 1, cel mai probabil dincolo de ora 23:00, împotriva campioanei de la US Open, Sloane Stephens (12 WTA), reluând duelul de la scorul general de 1-2, în timp ce Marius Copil (84 ATP) va juca meciul al doilea pe Terenul 7, împotriva favoritului 32 al tabloului masculin, Karen Khachanov (primul meci direct) – în jurul orei 18:30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER