Mijlocașul celor de la Trabzonspor, Yusuf Yazñcñ (21 de ani), a acordat un interviu publicației fotoMac, în care a ținut să-l elogieze pe selecționerul Mircea Lucescu, spunând că are multe lucruri de învățat de la tehnicianul în vârstă de 72 de ani.
„Avem un lot experimentat în acest moment. Mircea Lucescu ne acordă o atenție deosebită, ne ajută să câștigăm ceva de pe urma fiecărui antrenament. Avem foarte multe lucruri de învățat de la el”, a spus Yusuf Yazñcñ, când a fost întrebat de relația pe care o are cu Mircea Lucescu.
Yusuf Yazñcñ a crescut în academia celor de la Trabzonspor, iar din 2015 a fost promovat în echipa de seniori, unde a fost pentru scurt timp coleg cu Alexandru Bourceanu. Mijlocașul turc a debutat în echipa națională într-un meci cu Kosovo din preliminariile pentru Cupa Mondială, sub comanda lui Fatih Terim. Yazñcñ a evoluat pentru numai 15 minute, dar a reușit să-și treacă în cont o pasă decisivă, pentru Tufan, în minutul 82. Mircea Lucescu nu l-a convocat pentru primele sale meciuri pe banca Turciei, cu Ucraina și Croația, dar mai apoi și-a îndreptat atenția spre mijlocașul despre care se spune că ar fi monitorizat de Borussia Dortmund. De la venirea lui Mircea Lucescu, Yazñcñ a evoluat în patru meciuri, unul dintre ele fiind amicalul disputat la Cluj-Napoca, în compania României.
Site-ul transfermarkt îl cotează pe Yusuf Yazñcñ la 7,5 milioane de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER