Studioul 4A Games a anunțat că va colabora cu NVIDIA pentru a implementa noua tehnologie RTX în Metro Exodus, viitorul titlu al seriei Metro. Prezentată în premieră la GDC 2018, tehnologia RTX este rezultatul unei colaborări dintre NVIDIA și Microsoft, fiind menită să faciliteze implementarea efectelor de iluminare globală bazate pe ray tracing realizat în timp real.
În locul prezentării unei demonstrații tehnologice teoretice, cei de la 4A Games au preferat să implementeze RTX direct în Metro Exodus, realizând un demo folosind unul dintre mediile de joc dezvoltate pentru acest titlu, efectele de Ambient Occlusion și Indirect Lighting fiind redate în timp real cu ajutorul tehnologiei NVIDIA. Ce a ieșit puteți urmări în clipul de mai jos.
În Metro Exodus, jucătorii vor avea din nou ocazia să intre în pielea lui Artyom, care, împreună cu un grup de Spartan Rangers, va încerca să părăsească Moscova și să se îndrepte către estul Rusiei, în căutarea unei noi vieți.
Mediul de joc va fi mult mai deschis, cu niveluri vaste, non-liniare, în care, pe lângă amenințările faunei mutante, protagoniștii vor avea de înfruntat condițiile meteo potrivnice, precum și ciclul noapte-zi dinamic. Acțiunea din Metro Exodus va avea loc pe durata unui întreg an calendaristic, producătorii promițând și implementarea celor patru anotimpuri.
Metro Exodus va fi lansat în toamna lui 2018, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER