România a încheiat Turul de Elită U17 cu trei înfrângeri din tot atâtea posibile

România a încheiat Turul de Elită U17 cu trei înfrângeri din tot atâtea posibile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională de fotbal sub 17 ani a încheiat Turul de Elită cu trei înfrângeri din tot atâtea posibile, după ce a pierdut și ultimul meci, miercuri, cu scorul de 2-1 (0-0), contra selecționatei similare a Sloveniei, liderul grupei de calificare la Campionatul European.

Naționala pregătită de Aurel Țicleanu, Mihai Ianovschi jr. și Adrian Văsâi a disputat miercuri ultima partidă de la Turul de Elită. În meciul jucat la Ullo, în Ungaria, tricolorii au întâlnit selecționata care conducea grupa de calificare și care a și câștigat-o.

Juniorii români au început mult mai curajos partida decât au făcut-o în primele două confruntări, 1-5 cu Israel și 0-2 cu gazda Ungaria. Și puteau marca de două ori în prima parte. Mai întâi, Marrone a nimerit bara transversală, în minutul 7, iar în finalul reprizei, căpitanul Albu a trimis și el tot în transversală dintr-o lovitură de la 11 metri.

Meciul a fost decis în partea secundă, după ce Marrone a primit al doilea cartonaș galben, în minutul 48, și a fost eliminat. Slovenia a deschis scorul în minutul 53 prin Svetlin, România a egalat în zece oameni prin Nițu, în minutul 69, dar liderul grupei a reușit să obțină victoria cu trei minute înainte de final, grație aceluiași Svetlin.

Rezultatele grupei de calificare: Ungaria – Slovenia 1-1, Israel – România 5-1, Ungaria – România 2-0, Slovenia – Israel 3-0, Ungaria – Israel 0-1, România – Slovenia 1-2.

Clasamentul grupei: 1. Slovenia 7p (6-2), 2. Israel 6p (6-4), 3. Ungaria 4p (3-2), 4. România 0p (2-9)

România: 12. Ludoșan – 13. Rus, 3. Boloca, 5. Marin, 18. Cohan – 8. Albu-cpt. (14. Mărginean, 80+2), 16. Vlad – 17. Stan (7. Nițu, 55′), 19. Enache, 20. Marrone – 10. Markovic (9. Toma, 60′). Selecționer: Aurel Țicleanu. Rezerve: 1. Șerban – 2. Georgescu, 6. Negrean, 11. Dumitru, 15. Chiorean.

Slovenia: 1. Gril – 2. Matko, 4. Burin, 16. Kocar, 17. Mutavcic – 10. Svetlin, 6. Maher, 8. Urbancic – 11. Simic (18. Koritnik, 80′), 9. Prelec, 7. Pecar (3. Spanring, 80+2). Selecționer: Agron Salja. Rezerve: 12. Jurca – 5. Makovec, 13. Pucihar, 14. Marc, 15. Freser, 19. Kukovec, 20. Repas.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Mircea Lucescu a ieşit la atac: ”La Tottenham, lui Drăguşin îi cere să facă linie”
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de euro
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul de peste 9,58 milioane de…
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de o frumuseţe uimitoare
Calvarul prin care a trecut fiica lui Mihai Stoichiţă: A plecat şocată de acolo! A suferit mult Andreea este de…
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×