Ianis Hagi (19 ani) s-a întors în România cu evoluții apreciate în tricoul Viitorului, iar perioada bună pe care a prins-o l-a adus în atenția francezilor de la Olymique Lyon, susține impresarul Mihai Joița.
Tânărul mijlocaș ofensiv a fost convocat de Daniel Isăilă la naționala de tineret pentru meciurile amicale cu Anglia U21 (1-2) și Wolverhampton U23 (2-2) și a reușit o pasă de gol pe Wembley, în meciul în care a fost urmărit îndeaproape de scouterii celor de la Lyon, semifinalistă Europa League anul trecut și echipă care, la mijlocul deceniului trecut, a dominat campionatul Ligue 1. Mai important, emisarii clubului francez au rămas impresionați de calitățile lui Ianis: „Au fost să vadă alți jucători, urmăreau alți fotbaliști și le-a sărit în ochi Ianis. A făcut un meci extraordinar. Cei de la Lyon au spus că le-a plăcut Ianis Hagi pentru că vede jocul cu câteva secunde mai repede decât ceilalți”, a spus impresarul Mihai Joița, pentru Pro TV.
Vândut în 2016 cu două milioane de euro la Fiorentina, Ianis a fost răscumpărat pentru aceeași sumă plus 30% dintr-un viitor transfer, iar tatăl său are încredere că a făcut o alegere bună când l-a readus în România: „Nu l-am luat el, l-a luat clubul, care a investit foarte mulți bani într-un jucător foarte valoros. E un business, iar eu trebuie să gândesc și ca un conducător. Nu pot să dau bani doar de dragul de a-i da, trebuie să și câștig niște bani, altfel e o investiție proastă”, a spus Hagi, zilele trecute, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER