INTERVIU | MATEUȚ: „Plâng de durere!”. Ce se întâmplă la Dinamo și de ce nu se mai află în fotbal, condiția de bază pentru un antrenor care lucrează cu Becali, cine câștigă alegerile la FRF și regula pe care ar schimba-o în arbitraj. Prima parte

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răsfoiește cu privirea neclintită un album cu poze vechi. Pline de dinamism, imaginile parcă devin materia primă pentru trailerul unui film. Filmul unei cariere cu punct de plecare din Hunedoara, orașul în care a câștigat primii bani din fotbal, orașul din care fotbalul și-a ales un fiu credincios. Zâmbește formal atunci când e întrebat de ce nu e activ în fenomen, la 52 de ani, și își acompaniază cu gesturi largi poveștile despre o generație căreia niciun cor de specialiști n-ar reuși să-i stabilească o cotă de piață. Dorin Mateuț își pune și acum parcă toată puterea în fiecare mărturisire despre felul în care-și regla șutul pe Maracana din Hundedoara. Își aprinde o țigară și cadrele i se succed în minte cu viteza incursiunilor pe care le făcea spre careul advers. „Do-rin Ma-teee-o!” și „Am acasă sub pătuț / Un tablou cu Mateuț!” sunt refrenele pe care i le fredonează și acum, pe stradă, nostalgicii. Sau, altfel spus, iubitorii de fotbal de calitate.

Cum vă simțiți după operația la șold?
Bine, am făcut operația acum doi ani, apoi am făcut recuperarea, totul a decurs bine.

De ce nu mai sunteți azi în fotbal?
Nici nu m-a mai căutat nimeni în ultimul timp, așa a fost să fie. Îmi pare și rău că am văzut ieri, la televizor, că stadionul Ghencea, va fi dărâmat.

De ce? Pentru că ați marcat acolo?
De ce nu se face și cu Dinamo așa ceva!? Are cea mai frumoasă galerie, cine n-ar vrea să fie susținut de asemenea suporteri!? Cât să mai vină acolo fanii? Mi-a rămas sufletul la Dinamo, mă doare sufletul când văd că Dinamo a ajuns să joace azi pentru retrogradare. În loc să fie în fruntea clasamentului, unde a fost întotdeauna, echipa mea e în playout! Simt o durere eu, ca dinamovist, darmite cei care se duc în tribune! Plâng de durere!

Ionuț Lupescu spunea într-un interviu pentru ProSport că la Dinamo s-a pierdut spiritul în primul rând, iar situația actuală e cauzată de managementul defectuos din ultimii 15 ani. Cum comentați?
Din păcate, ăsta e fotbalul. Un stadion nou pentru Dinamo ar atrage imediat investitori care ar cumpăra echipa dacă Negoiță n-ar mai vrea să o susțină. Poate că dânsul ar investi și mai mult dacă ar beneficia de un stadion modern. Ă‚sta nu mai e de anvergură, în Ștefan cel Mare vin 500 de inși, pe Național Arena vin chiar și 20.000!

„Nici nu știu dacă-i mai cunosc pe jucători. Ce să fac pe stadion? Să îngheț pe acolo!?”

Se fac mereu speculații despre oameni care vin să salveze Dinamo. În această primăvară a apărut un nou grup de posibili investitori. Anticipați că la final de sezon se va întâmpla ceva?
Ionuț Negoiță poate să decidă, poate lua un grup de investitori împreună cu el. Cert e că indiferent cine rămâne la Dinamo, ar trebui să ducă echipa acolo unde a fost. Fără să investești… Nici nu mai știu dacă mai cunosc jucători. Ce să fac pe stadion, să îngheț pe acolo? Situația actuală în care a ajuns Dinamo, dar și multe alte echipe din România, e cauzată și de această politică de aducere a fotbaliștilor străini. Ne-a tras în jos. Unii au fost OK, dar alții… Uite așa ajungi să nu mai ai de unde să alegi pentru echipa națională. Dacă joacă nouă străini în echipă, de unde să alegi!? Așa ajungi ca la națională să selecționezi și jucători care nu prea mai evoluează în străinătate, la echipele lor de club, iar efectele se văd.

Aseară, într-o restanță din etapa a doua a playout-lui, Dinamo a învins la Botoșani, scor 1-0 prin golul marcat de Moldoveanu (82). Florin Bratu a început cu șase străini pe teren: Penedo (Panama), Maric (Croația), Katsikas (Grecia), Mahlangu (Africa de Sud), Salomao (Portugalia), Pesic (Croația), Nemec (Slovacia). În actul secund a intrat și spaniolul Monroy

„Îi dăm gir de încredere lui Contra. Dar știți cum e la amicale, bagi piciorul doar trei sferturi”

Cum vi se pare soluția cu Florin Bratu antrenor?
(momente de pauză) Dacă ei au ales așa… Înseamnă că este soluția bună.

Dar Cosmin Contra selecționer?
E cea mai bună soluție până acum. Momentan, e în grafic. Îi dăm tot girul de încredere, dar uite că meciurile amicale nu sunt precum cele oficiale. La amicale nu băgam nici eu piciorul, de teamă să nu-mi pierd postul la echipa de club. Bagi piciorul doar trei sferturi.

Pe cine se bazează Contra, cine-i dă încredere?
Pe Stanciu, care trebuie să se straduiască să-și crească substanțial nivelul de exprimare în teren. Unii jucători își pun amprenta prin simpla lor prezență în teren, sunt discreți, nu se văd mult. Alții bat la ochi, ies în față. Și când greșesc, și când strălucesc. Rotariu are potențial, l-am văzut și la meciul cu Suedia, dar cei tineri au nevoie de încredere, încredere, încredere. Prima condiție e să joace meci de meci la echipele lor de club. Dacă n-o fac, vor juca mereu cu o doză de frică la națională și nu vor avea o prestație solidă.

Are de unde alege Contra în acest moment?
Cam greu. Uite, mi-au plăcut Chiricheș, Gardoș, ambii au fost vânduți pe bani buni, au avut cote mari, dar Chiricheș joacă la Napoli doar prin Cupa Italiei, Gardoș abia a debutat la Craiova. E o situație dificilă pentru că e greu să cristalizezi ușor o formulă de început, să spunem, împotriva unei echipe mari, într-un meci oficial.

Aș vrea să vă întreb dacă ați încercat vreodată să vă imaginați cât ați valora azi?
Cât aș valora!?

Da, ce cotă de piață credeți că ați avea azi? Să zicem că ați fi în vârful carierei.
Cotă de piață… Sincer, cred că toată generația mea, toți cei din generația mea, nu ar avea cotă acum, greu să se mai nască o astfel de generație. Adică vreau să-ți spun că ar fi foarte dificil să-i evaluezi. Am fost peste tot cam ce există azi în fotbalul românesc.

Azi, în fotbalul românesc, cine sau ce vă dă o stare de bine? Un fotbalist, un meci al unei echipe, un antrenor…
Nu aș putea să spun că-mi place X sau Y. În general, mie îmi place foarte mult performanța și apreciez echipele care fac performanță, iar în acest moment Steaua face performanță.

FCSB.
Steaua! Și dacă apreciez pe cineva azi, acel cineva este Gigi (n.r. – George Becali), pentru că e unul dintre oamenii care a învățat fotbal, știe, investește foarte mult. Și din punctul ăsta de vedere îl apreciez! Al doilea ar fi Gică (n.r. – Gheorghe Hagi) care a reușit de-a lungul anilor să creeze o academie, ăsta era visul lui de când se afla în activitate, să-și facă o academie. De asta îl apreciez pe Gică, pentru că a reușit cu copii tineri să câștige campionatul, să le facă o cotă de piață, să îi transfere în străinătate, să joace pentru toate naționalele. Aș vrea să apreciez fotbalul românesc, dar nu e la un nivel ridicat ca să spun: „Dom’le! Ce-mi place ăla! E senzațional!”

Budescu are momente când e senzațional.
Budescu are execuție, e un jucător foarte bun, dar nu trebuie să depindă numai de el jocul Stelei, fiindcă se poate afla mereu sută la sută în cea mai bună formă. Nu poate face diferența meci de meci dacă nu are ajutor mare și din partea celorlalți. Dacă-l aduci și în apărare, nu va mai fi setat sută la sută pe ceea ce știe să facă el cel mai bine. Să aducă varietate în jocul Stelei, să fie imbatabil în relația unu la unu, să-și pună în valoare coechipierii.

Sunt de ajuns sclipirile lui Budescu pentru ca FCSB să ia titlul?
E greu de spus, dar cred că Steaua și CFR au șanse egale, sunt cluburi importante, iar dimensiunea lor e dată de oamenii din vârf, patronii care investesc continuu și vor să câștige. Eu mă bucur când văd că avem patroni români care investesc în fotbal.


Nunta lui Dorin Mateuț, în 1989, la Hotel București. Printre invitați, Țețe Moraru, Fane Iovan, Gică Hagi și Gigi Becali. SURSĂ‚: Replay TVR

„Dacă ai cojones ca antrenor, nu faci ca Gigi, faci ca tine!”

Dar unii se implică mai mult decât e cazul la echipă.
Dar sunt banii lui, el știe ce să facă. Dacă ai cojones ca antrenor, nu faci ca el, faci ca tine. El își spune punctul de vedere, antrenorul nu trebuie să facă ce spune Gigi.

De când îl cunoașteți?
Pe Gigi? Îl cunosc de pe timpul lui Ceaușescu. Și pe el, și pe Victor! Stăteau toată ziua la mine, pe Magheru (n.r. – Mateuț locuia în anii ’80 într-un apartament pe Bulevardul Magheru). Nu era prea pasionat de fotbal Gigi, apoi s-a împrietenit bine cu Gică, iar Victor cu mine. Gigi stătea lângă Victor, în Pipera, îi știam pe toți în Pipera. Pe Tase, tatăl lui Gigi, toate rudele lor. Deși e contestat de mulți, mie mi se pare ceva fenomenal ce a făcut Gigi, că a investit la Steaua. Și uite că numai Steaua ne cam reprezintă în cupele europene.

Discursul său arăta că de multe ori fie nu înțelege fotbalul, fie e sfătuit prost. Credeți că-l înțelege mai bine acum?
Da, mult mai bine. Și-a format și el un tablou complet despre fotbal și adoptă exact tacticile pe care le crede optime pentru a gestiona lucrurile bine. Și chiar a băgat bani! Bani mulți!

„Eu nu-l condamn pe Moruțan! Mi-am scos și eu tricoul, m-am dat peste cap. Fiecare jucător are reacții imprevizibile după ce înscrie”

Trecem la alt subiect. Aș vrea să vă întreb ce regulă ați schimba azi în fotbal?
Nu știu ce să zic, nu prea ai ce să schimbi în fotbal, ne hrănim toți din agitația și din frumusețea lui de zeci de ani. Cel mai important e să se nască în România jucători de valori apropiat egale pentru a forma generații care să ne ducă din ce în ce mai sus. Din nou!

Atunci vă întreb ce regulă ați schimba din arbitraj? Și vă dau un exemplu care a afectat naționala U19…
Știu la ce te referi.

Considerați că merită un cartonaș galben jucătorul care-și scoate tricoul după ce marchează?
Nu mi se pare corect, pentru că nu poți să-ți stăpânești bucuria atunci când înscrii. Mi-am scos și eu tricoul, m-am dat peste cap. Fiecare jucător are reacții imprevizibile după un gol, nu poți să iei bucuria unei echipe sau unui stadion. Eu nu-l condamn pe Moruțan. Pe acest băiat era toată presiunea, a fost o descătușare, nu-ți mai dai seama ce faci. Te duci la galerie, la tribună, trebuie să te manifești cumva!


Mateuț și Lupescu, în returul cu Sampdoria

„Lupescu va fi viitorul președinte al Federației Române de Fotbal. Cât timp a fost la UEFA, el a luat contact cu mii de probleme ale țărilor mai slab dezvoltate și a știut cum să le ajute”

V-am văzut alături de Ionuț Lupescu, la evenimentul în care și-a lansat oficial candidatura pentru șefia FRF. Ce i-ați spus?
Ionuț Lupescu participă la o confruntare importantă pentru cariera lui și pentru noi, cei care iubim fotbalul. A lăsat în urmă 6 ani pe care i-a petrecut la UEFA, o perioadă care i-a adus notorietate și autoritate în domeniu, dar are în spate și etapa în care a lucrat în FRF. Asta îl transformă într-un candidat serios pentru Răzvan Burleanu, bănuiesc că asta își dorea actualul președinte. O confruntare pe măsură. Am toată încrederea în Ionuț, eu îi cunosc evoluția lui în fotbal și în viață, e singurul care poate veni cu o altă viziune. Are și un proiect de dezvoltare complex, cu lucruri punctate pe înțelesul tuturor, are o altă mentalitate sănătoasă. Și, cred eu, în cei șase ani cât a fost la UEFA, el s-a ocupat și a luat contact cu mii de probleme ale țărilor mai slab dezvoltate din punct de vedere fotbalistic. Și a știut cum să le ajute și să dea o altă turnură fotbalului de acolo. Sper, sunt sigur că va fi viitorul președinte al FRF.

Ați fost printre oamenii care au încercat să-l convingă să candideze?
Da, am fost foarte mulți, dar ne-a fost greu să-l convingem. Avea un salariu bun, provocări, proiecte în desfășurare. El a fost vârful, pentru că toți oamenii importanți din fotbal intrau în contact cu el. Nu e ușor deloc la ce s-a înhămat, dar are nevoie doar de sprijnul nostru. La ora actuală, el este singurul care poate transforma fotbalul în motor de performanțe.

„Burleanu l-a adus pe Daum. Spus altfel: a fost un afront la adresa antrenorilor români!”

Ce a făcut bun și ce a făcut rău Răzvan Burleanu în fruntea FRF?
Burleanu a ținut pe linia de plutire fotbalul românesc. În opinia mea, principala eroare e că l-a adus pe Christoph Daum în fruntea naționalei. A fost un afront la adresa antrenorilor din România: Andone, Rednic, Pițurcă. Am avut antrenori capabili și avem în continuare români care învață, se perfecționează, interacționează cu oameni cu viziuni care ne pot deschide noi orizonturi. Cu Daum a fost un fiasco total. În plus, nici jucătorii care ar fi trebuit să schimbe soarta unei partide nu prea jucau la cluburile lor. A încercat și Burleanu să facă ceva, dar eu cred că Lupescu poate face mult mai mult.

Pe ce vă bazați când spuneți asta?
În primul rând pe programul lui, l-am citit din scoarță în scoarță. Citiți-l! Să-l citească toți oamenii care vor vota, își vor regăsi acolo ideile pentru progresul acestui sport care ne-a făcut zile frumoase, a devenit datorită generației noastre, o perioadă, sarea și piperul unor zile în care nevoia de divertisment, de relaxare a oamenilor, era dată de meciurile noastre. Amintiți-vă câți oameni stăteau la casele de bilete, ce era pe 23 August, în Ghencea, la noi… Lupescu e trup și suflet, el trăiește pentru fotbal, își dă ultima picătură de energie. Ca pe teren.

Erați lider la Dinamo când el a intrat în linia de mijloc.
Așa era și atunci. Ambițios și echilibrat. Ponderat. Când își pune ceva in minte, el reușește, așa era și ca fotbalist. Am vorbit cu Ionuț, i-am zis că nu s-a băgat la ceva ușor, e o treabă grea dar trebuie sa benficieze de ajutor din toate părțile. În momentul în care ajunge acolo, din postura de președinte trebuie să implice și politicul. Nu poți tu, de unul singur, să te bazezi doar pe conexiunile de la UEFA.

La ce vă gândiți când aduceți în discuție politicul?
La construirea unor școli de fotbal în orașele care au dat mereu jucători mari: Timișoara, Hunedoara,  Bacău. Acum ce văd? Câteva echipe prin Liga a doua, stadioane goale… Înainte erau republicanii care jucau în deschidere, e greu să mai ajungi la acel punct, unde a fost odată fotbalul, dar Ionuț poate să schimbe, treptat, tot. Când vorbesc despre politic, mă refer și la implicarea lui în infrastructură. Cum spunea și Gică. De ce n-are Constanța un stadion modern!?

Cum a ajuns să marcheze de la distanță. Secretul de la Hunedoara, „pogonul” și ce-i trecea prin minte când nu-i mergea jocul în primele 10 minute

Proveniți dintr-o școală de fotbal celebră, cea de la Hunedoara. Ați înscris foarte multe goluri șutând de la mare distanță. Cum v-ați perfecționat?
Totul e nativ, dar pentru a ajunge la un nivel foarte înalt trebuie să exersezi și să muncești enorm. Îți dau un exemplu! Când eram la Hunedoara, eram un puști și jucam pe „Maracana”, așa-i spuneam noi, un teren denivelat. Terminam antrenamentul și-l luam pe portarul Marin Ioniță cu mine. Uneori, mai luam cu noi și un fundaș și încropeam un „unu la unu”. Timp de o oră, îi dădeam lui Marin numai la poartă! Și nu se termina totul aici. Treceam apoi pe un teren de zgură, unde aveam o poartă cu decupaje din carton denumite așa: 1 era pentru vinclul din stânga, 2 pentru încheietura barelor din dreapta, 3 era pe la semi-înălțime lângă bara din dreapta, 4 pentru semi-înălțime lângă bara din stânga. Și uite așa șutam, de la 30 de metri, ușor lateral stânga, ușor lateral dreapta. Și cu interiorul, și cu exteriorul.

Și când ați sesizat rezultatele antrenamentelor?
Cu timpul, normal că se dezvoltă precizia șutului. Am crescut la acest capitol prin antrenamente, prin condiție fizică. Voiam să fiu pregătit din toate punctele de vedere când intram pe stadion. Pentru că atunci când intri pe teren, o să vezi un pogon cât de mare! Și-ți spui: >. Trebuie să știi ce să faci într-o fracțiune de secundă, să profiți de tehnică. Lumea abia așteaptă să te huiduie și să-ți strige: >.

Ce vă motiva suplimentar? Atmosfera realizată de propriii fani sau înjurăturile suporterilor echipelor adverse?
Faptul că oamenii aveau așteptări de la mine. Mă întărâta ca să nu greșesc, uneori îmi venea să intru sub gazon. Când greșeam, îmi ziceam >. Dar asta ți se întâmplă 5 minute sau 10 minute. Intri treptat în meci, trebuie să fii tare. Dacă nu ești puternic, n-are cum să-ți cânte imnul de 56 de ori. Știam că-s milioane de oameni care se uită la meciul tău, dar și mii de oameni cu care ai putea să te întâlnești pe stradă. Și te respectă pentru ce ai făcut.

„Eu sunt stelist, dar vă iubesc!”. Când va juca Dinamo în Liga Campionilor

Spuneți-mi o reacție care v-a surprins din partea unui fan!
„Eu sunt stelist, dar vă iubesc!”.  Când era Dinamo – Steaua, era normal să te înjure oamenii, dar n-am avut niciodată probleme pe stradă cu fanii rivalei, după un meci important. Și acum am rămas cu sentimentul ăsta, după aproape 30 de ani! Și pentru mine ăsta e  un lucru enorm, înseamnă că am lăsat ceva în urmă, indiferent că ești stelist, dinamovist sau rapidist.

Când ia Dinamo campionatul?
Un lucru îți pot spune sigur. Nu anul ăsta!

Atunci vă întreb când va juca în Liga Campionilor?
Va termina pe primul loc campionatul și poate va juca și în grupele Ligii Campionilor atunci când va fi o schimbare. Și nu mă refer aici neapărat la schimbare la nivelul patronatului. Mă refer la schimbarea de atitudine pe teren, la schimbarea mentalității. Și dacă va fi și o investiție cât de cât consistentă, atunci orice este posibil.

! CITEȘTE ÎN PARTEA A DOUA INTERVIULUI DE CE E ȚINUTĂ‚ GHEATA DE AUR ÎNTR-UN „SEIF”

Dorin MATEUȚ
Născut: 05.08.1965 (Bogata-Curtuiuș,CJ)
Post: mijlocaș

Debut în Divizia A: 14.10.1981, Corvinul – FC Olt 3-1
Debut în Cupă: 22.06.1983, Corvinul – FC Bihor 2-1
Sezon    Echipă    Camp.    Cup.
1981-82    Corvinul    3/0    0/0
1982-83    Corvinul    18/1    2/1
1983-84    Corvinul    31/6    4/0
1984-85    Corvinul    32/8    1/0
1985-86    Corvinul    31/16    0/0
1986-87    Corvinul    17/5    1/0
1986-87    Dinamo    14/6    4/4
1987-88    Dinamo    31/17    4/2
1988-89    Dinamo    34/43    4/4
1989-90    Dinamo    22/9    3/1
1990-91    Dinamo    8/5    0/0
1994-95    Dinamo    18/10    2/1
1995-96    Dinamo    19/8    2/1
1995-96    Sp.Stud.    3/0    0/0
Total în Divizia A: 281 jocuri, 134 goluri
Total în Cupă: 27 jocuri, 14 goluri
A cucerit un titlu și o cupă (ambele în 1989/90)

În străinătate
1990-91: Real Zaragoza CD (Spania 1)    29/7
1991-92: Real Zaragoza CD (Spania 1)    29/3
1992-93: Real Zaragoza CD (Spania 1)    6/0
1992-93: Brescia Calcio (Italia 1)    4/0
1993-94: Reggiana AC (Italia 1)    19/3
1994-95: Reggiana AC (Italia 1)    6/0

În echipa națională
Debut: 07.02.1984, Algeria – România 1-1
Total: 56 jocuri, 10 goluri
A jucat la turneul final al CM 1990

În echipa U21
Debut: 05.06.1985, Finlanda – România 2-2
Total: 1 joc

În cupele europene
Debut: 29.09.1982, Corvinul – GAK Graz 3-0
Total: 25 jocuri, 12 goluri

Trofee personale
Cel mai bun fotbalist al României (1988); golgheter al campionatului (1988-89); golgheter al Cupei României (1986-87); Gheata de Aur (1988-89)

Statistică: Răzvan TOMA

! CITEȘTE ÎN PARTEA A DOUA INTERVIULUI UN MOMENT NEȘTIUT DIN FINALA CUPEI ROMÂNIEI, DINAMO – STEAUA 6-4
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
ULTIMA ORĂ | Următorul antrenor demis din Superliga?!  Un tehnician experimentat are postul în pericol: ”Nu ştiu câtă rabdare mai are conducerea”
ULTIMA ORĂ | Următorul antrenor demis din Superliga?! Un tehnician experimentat are postul în pericol: ”Nu ştiu câtă rabdare mai…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×