Dan Petrescu a semnat până în 2020: „Sperăm să avem parte de cât mai multe bucurii împreună”

Redactor:
Dan Mirea
Dan Petrescu a semnat până în 2020:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu și-a prelungit contractul cu CFR, noua înțelegere fiind valabilă până în 2020. Clubul din Gruia a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că „Bursucul” a acceptat propunerea de a-și prelungi contractul pe încă doi ani. 

Antrenorul de 50 de ani al CFR-ului le-a răsplătit încrederea celor din conducerea clubului și a dus echipa în punctul în care se bate cu șanse reale pentru câștigarea campionatului. Astfel, după investițiile din vara lui 2017 și după un parcurs bun al echipei, Dan Petrescu a primit prelungirea înțelegerii până în 2020. 

„Datorită muncii de excepție depuse până acum la CFR, a rezultatelor și a atmosferei create în sânul echipei, clubul CFR 1907 Cluj anunță că a ajuns la un acord de prelungire a contractului cu antrenorul Dan Petrescu pentru încă două sezoane, începând din această vară. Am început un proiect pe termen lung alături de Dan Petrescu și vrem să îl continuăm împreună spre atingerea obiectivelor stabilite.

Îi urăm mult succes în continuare pe banca echipei noastre și sperăm să avem parte de cât mai multe bucurii împreună! Hai CFR!”, a transmis clubul din Gruia prin intermediul unui comunicat de presă. 

2019 era anul în care expira vechea înțelegere dintre Petrescu și CFR. 

De-a lungul carierei, „Bursucul” a mai condus: FC Național, Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al Nasr și CFR. 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele ruse avansează în Kursk
Războiul din Ucraina, ziua 1111. Trump este optimist în ceea ce privește discuțiile cu Ucraina din Arabia Saudită / Forțele…
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×