LawBreakers a fost proiectul de suflet al cunoscutului designer Cliff Bleszinski, un shooter multiplayer ce și-a dorit să amintească de Unreal Tournament. Din păcate, studioul BossKey Productions și-a ales probabil cea mai nepotrivită perioadă pentru a lansa LawBreakers, jocul făcându-și apariția după Overwatch, fiind astfel complet eclipsat de shooter-ul celor de la Blizzard Entertainment.
Astfel, chiar dacă cei de la BossKey Productions tocmai au anunțat că vor întrerupe dezvoltarea de conținut suplimentar pentru LawBreakers, studioul nu se dă bătut, oferind un nou titlu multiplayer PvP. Este vorba despre Radical Heights, un joc puternic inspirat de curentul Battle Royale actual (gen la care se aliniază și titluri extrem de populare precum Player Unknown’s Battlegrounds și Fortnite), însă cu o tematică tipică anilor ’80.
Radical Heights este disponibil chiar acum, în versiune Early Access, prin intermediul Steam, jocul fiind oferit în regim Free-to-play. Astfel, chiar dacă doritorii îl pot încerca în mod gratuit, Radical Heights include microtranzacții, însă doar de ordin estetic, producătorii promițând că vor continua să dezvolte jocul pe baza feedback-ului venit dinspre fani.
Cei cu adevărat pasionați pot alege să investească 13,99€ în pachetul Founder’s Pack pentru Radical Heights, care include o serie de bonusuri pe care le puteți admira în imaginea de mai jos.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER