Fostul patron a lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, l-a ironizat pe președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, după ce acesta din urmă a avut un discurs nepotrivit, din punctul de vedere al omului de afaceri.
Răzvan Burleanu a câștigat alegerile de la FRF, după ce a reușit să strângă 168 de voturi, spre deosebire de cele 78 de voturi ale lui Ionuț Lupescu. La finalul unei zile pline la Casa Fotbalului, actualul șef al FRF a avut un discurs în care a strecurat și o ironie la adresa echipei adverse.
„I-am ciuruit” a transmis Burleanu, iar Porumboiu a răspuns: „Dacă nu iei vreo 2 kg de lămâi, ți se face rău. Când am urmărit discursul și grimasele pe care le facea… Pe cuvânt trebuie un doctor să controleze și va spune, un psiholog mai bine. Ă‚la nu e discurs. Ă‚la e doar pentru proști. Ce discurs e ăla? Domnule că noi suntem echipă, familie bună.
Du-te, mă, să te pună la Urleasca primar, senator sau deputat. Sau nu știu la ce de asta prin vârful dealului. Dar nu, e neplăcut. N-are nicio tangență cu fotbalul. N-are nimic în comun cu fotbalul, dar asta e situația. Au ales electorii”, a declarat Porumboiu pentru TelekomSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER