Rafael Nadal continuă cursa pentru apărarea trofeului de la Monte Carlo, luând la rând cei mai buni jucători ai generației ’90. Vineri, în sferturi, liderul mondial l-a dominat copios pe austriacul Dominic Thiem (24 ani) – al șaptelea jucător al lumii și tenismenul considerat principalul său rival în acest sezon roșu – scor 6-0, 6-2. Sâmbătă, în semifinale, ‘Regele Zgurii’ va juca pentru a 12-a oară pe bulgarul Grigor Dimitrov, având ca obiectiv calificarea în a 12-a finală a carierei în Principat.
„Este un rezultat foarte bun pentru mine, dar nu este un rezultat normal. Este unul dintre cei mai buni jucători de tenis din lume – în special pe zgură„, a punctat la conferința de presă ibericul cu zece trofee în Principat.
„Cred că am jucat excelent. Am jucat atât de bine în această după-amiază (n.r. – vineri după-amiază), am jucat foarte agresiv în general – rever, forehand, serviciu. Mă apăr bine, returnez bine, a fost o zi grozavă pentru mine și un rezultat foarte bun împotriva unui rival foarte dificil. Realist vorbind, va fi greu să joc mai bine de atât în meciul următor, dar obiectivul meu va fi să mă trezesc și să aduc pe teren același nivel de energie, încercând să mă apropii de acest nivel„, și-a rezumat evoluția Rafa, care mai apoi a avut cuvinte superbe la adresa lui Dominic Thiem. „Îmi pare rău pentru el, pentru că îmi este prieten. Evident, a fost un scor greu de digerat. Dar știu că el va fi un pretendent pentru fiecare trofeu pe zgură în acest an„,
12 victorii consecutive și 32 de seturi câștigate la rând a adunat Nadal pe zgură de la singurul ‘pas greșit’ făcut pe zgură, în 2017 – meciul pierdut la Roma în fața lui Dominic Thiem
11 – 1 este scorul meciuriolor directe dintre Rafael Nadal și Grigor Dimitrov
Nadal, dezarmant în fața lui Thiem
Rafa Nadal a trimis un semnal clar în ceea ce ar fi trebuit să fie „adevăratul derby pe zgură” al anului. L-a surclasat pe Thiem, câștigând primele nouă game-uri ale meciului. Austriacul a punctat și el pe tabelă abia după 52 de minute, fiind supus unui asalt nemilos.
Liderul clasamentului mondial și-a anunțat intențiile prin două game-uri fantastice în debut de meci: mai întâi, a ieșit la rampă serviciul – cu execuții apăsate, care i-au permis lui Rafa să intre rapid și agresiv cu forehandul. A lovit cu forehandul de peste tot, chiar și din zona de rever, dar pe a doua minge de break a făcut ravagii exclusiv cu reverul. Cross-ul pe diagonală, cu acel unghi extrem – a fost „just as good as a winner”, transmițându-i clar lui Thiem că ambele părți sunt la fel de periculoase.
Thiem, călău pentru Novak Djokovic doar cu o zi în urmă, nu și-a putut ascunde dezamăgirea, iar ritmul draconic menținut de Nadal, cu biciuri crunte de forehand și de rever au scris istoria meciului. 6-0, 6-2 scorul, cu 29 de puncte câștigate de Rafa la retur, din 51 jucate, 70 % procentaj de puncte câștigate în total în partidă și un mare zeroîn dreptul mingilor de break obținute de Thiem.
Thiem a greșit neforțat de 25 de ori și demonstrează că, deocamdată, nu a scăpat de sindromul din 2017, nici în acest start al sezonului de zgură 2018. L-a bătut pe Djokovic, dar a capotat complet, grav, în meciul imediat următor, cu Nadal – așa cum o făcuse și la Roland Garros 2017 sau, în ordine inversă, la Roma (victorie la Nadal, miss-match cu Djokovic).
Dimitrov a scăpat de „set decisiv” În duelul cu Goffin
Bulgarul Grigor Dimitrov (5 ATP) a acces în premieră în semifinalele turneului Masters 1000 de la Monte Carlo, învingându-l cu 6-4, 7-6(5) pe belgianul David Goffin. După două meciuri încheiate cu decisiv, „Grisha” a reușit să economisească niște energie, chiar dacă în primul set un break nu i-a fost suficient pentru a se impune, iar în al doilea a avut de recuperat un deficit de două break-uri și marjă infimă de eroare, la 2-5.
„Evident, Nadal este favorit. Evident, el are un palmares incredibil aici. Este cel mai bun jucător pe zgură. Dar asta nu mă descurajează. Mă încântă. Cea mai mare greșeală pe care o pot face este să mă gândesc prea mult la ceea ce face el„, a declarat Dimitrov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER