România își pierde mințile: 36% din cheltuielile localității Chiajna în primele trei luni ale lui 2018 s-au dus la clubul sportiv din localitate! Concordia a primit de 7 ori mai mulți bani decât educația | Ce spun primarul și președintele clubului | DOCUMENTE

Redactor:
Matei Udrea
România își pierde mințile: 36% din cheltuielile localității Chiajna în primele trei luni ale lui 2018 s-au dus la clubul sportiv din localitate! Concordia a primit de 7 ori mai mulți bani decât educația | Ce spun primarul și președintele clubului | DOCUMENTE
  • Publicat:
  • Actualizat:

Consiliul Local al localității Chiajna, din Județul Ilfov, a alocat Clubului Sportiv Concordia 1.000.000 de euro din cele 2.800.000 de euro cheltuite în total de comună în primele 3 luni ale anului 2018. În procente, asta înseamnă că 36,3% (peste o treime) din banii Chiajnei s-au dus la sport – și, în principal, la fotbal.

În aceeași perioadă, Consiliul Local condus de primarul Mircea Minea (ALDE) a alocat învățământului mai puțin de 150.000 de euro (5,3% din totalul cheltuielilor) – deși situația acestui sector, vital pentru viitorul copiilor comunității, este literalmente înspăimântătoare la Chiajna.


1.054
spectatori a avut, în medie, Concordia Chiajna la meciurile jucate pe teren propriu în acest sezon (23% din capacitatea stadionului), ocupând locul 13 (penultimul) în Liga 1 la acest capitol, potrivit site-ului lpf2.ro


1.006
este locul ocupat în 2017 de Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna”, din localitate, dintr-un total de 1.201, într-un clasament național al performanței după criteriul promovabilității la Bacalaureat, potrivit site-ului de specialitate www.admitereliceu.ro


Execuția bugetară a comunei Chiajna în perioada ianuarie – martie 2018 confirmă în totalitate avertismentele pe care ProSport le-a lansat sistematic în ultimul an, de când partidele politice au avut ideea de a modifica legislația pentru a le permite primarilor să finanțeze după pofta inimii sportul de performanță. 
Încă din primăvara lui 2017, după emiterea OUG a guvernului Grindeanu, publicația noastră a explicat că noile reglementări deschid Cutia Pandorei: folosind această prevedere, autoritățile locale – în principal primarii – pot scoate discreționar din buget bani destinați nevoilor urgente ale comunităților pentru a-i direcționa către un domeniu foarte fluid, unde cheltuielile nu pot fi controlate strict, precum cel al sportului de performanță.

Problema a fost ridicată de ProSport, în mod insistent, inclusiv în interviul cu premierul din acel moment, Sorin Grindeanu.


Afiș din campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2016. Actualul primar al comunei Chiajna promitea că, în noul său mandat, va trage „țeava” metroului din București până la ușa alegătorilor. În Chiajna, și azi se mai râde amar pe seama respectivului „obiectiv”

Ordonanța de Urgență a lui Grindeanu s-a transformat într-o lege pe care președintele Iohannis a trimis-o astă-primăvară înapoi, către Parlament. Numai că parlamentarii au votat-o din nou, cu modificări care au agravat situația. Coaliția aflată la guvernare, cu complicitatea opoziției, a eliminat pragul maxim de 5% din bugetele locale pe care autoritățile locale îl puteau direcționa către sport (așa cum era Ordonanța de Urgență inițială).
Cazul Chiajna arată unde se ajunge atunci când politicienii vor să-și fidelizeze cu orice preț administrația locală: localitatea, aflată în plină expansiune, are rețea de canalizare care refulează la fiecare ploaie, drumuri sub orice critică și condiții improprii pentru educația copiilor comunității, dar alocă peste o treime din cheltuieli clubului sportiv din localitate.

Ianuarie – martie 2018, comuna Chiajna, Ilfov, România, Uniunea Europeană: 96.000 de lei pentru educația liceenilor din localitate, 4.750.000 lei pentru clubul sportiv Concordia

Situația învățământului chiar merită o atenție specială. Liceul Tehnologic „Doamna Chiajna”, din localitate, s-a clasat anul trecut pe locul 1.006 din 1.201, conform site-ului de specialitate www.admitereliceu.ro. Potrivit aceluiași site, media notelor pe liceu la Bacalaureatul din 2017 a fost de 1,88. BAC-ul a fost promovat de 18,52% din copiii care au învățat la liceul aflat sub „aripa” primarului Minea.
Sursele ProSport de la fața locului spun că modul în care e tratat învățământul de autorități este, în Chiajna, dincolo de orice descriere. Nivelul de pregătire a copiilor este pe măsura condițiilor.


95.987,17
lei este suma totală alocată de conducătorii comunei Chiajna, în primele 3 luni ale anului 2018, pentru liceul din localitate. Adică sub 33.000 de lei (7.100 de euro) pe lună.

„O comunitate sănătoasă pornește de la grija pe care o oferim copiilor noștri”
Mircea Minea, primar ALDE, 15 februarie 2017, anunțând că în noul său mandat va construi la Chiajna „un complex școlar de talie europeană, pentru o localitate europeană”. A trecut aproape un an și jumătate și nu s-a dat încă prima cazma la șantierul marelui proiect


Mircea Minea, primarul în funcție de peste 20 de ani, a câștigat alegerile din iunie 2016 cu 4.132 de voturi, reprezentând 58% din totalul oamenilor prezenți la urne. La alegerile din 5 iunie 2016, pentru postul de primar, au mers la vot, în Chiajna, 7.124 din totalul de 13.972 de alegători.


Mircea Minea (foto), primarul Chiajnei și omul care girează proiectul Concordiei, se consideră „ținta” unui atac.

Minea: „Nu e nimic ilegal din ceea ce am făcut! Ținta sunt eu!”

Primarul Mircea Minea era avizat, când a sunat ProSport, despre ce va fi vorba în discuție. Fusese avertizat președintele clubului, Cristian Tănase, cu care jurnalistul luase legătura în primă instanță: „Nu e nimic ilegal! Noi ajutăm sportul! Dacă ar fi după mine, aș da o lege să oblig toate autoritățile locale să dea bani la sport! Eu vreau să am comunitate sănătoasă, oameni sănătoși la Chiajna!”. Mircea Minea credea (la fel ca și președintele Tănase) că ProSport scrie despre acest subiect în urma unor interese oculte: „Ținta sunt eu!”.

Edilul a menționat că datele de la Ministerul Finanțelor ar putea fi greșite: „O virgulă pusă înainte sau după un zero schimbă totul. Trebuie să verific ceea ce spuneți dumneavoastră în documentele de la Primărie. Dar nu calculați din cheltuieli! Calculați din tot bugetul! Pentru că eu sunt cumpătat, nu risipesc banii. Fac enonomii. Și nu pe trei luni. Calculați pe tot anul. Veți vedea că nu mai iese 36%!”. Acesta și-a detaliat apoi punctul de vedere: „Anii trecuți am putut da 2.000.000 de euro la echipă pentru că nu exista prevederea cu plafonul maxim de 5% din buget. Anul acesta, când am discutat bugetul, exista plafonul (n.r.- la începutul anului încă nu intrase în vigoare varianta modificată a OUG adoptată de guvernul Grindeanu. Legea a fost promulgată de președintele Iohannis, după ce Parlamentul a votat-o din nou, abia pe 27 martie 2018). Așadar, anul ăsta am dat toți banii odată, la început, de aceea e suma așa mare. Acum, că s-a eliminat plafonul, nu știu ce se va întâmpla. Poate că vom mai aloca bani”.


Mesaj postat pe contul de Facebook al actualului primar din Chiajna în februarie anul trecut. Din macheta de mai sus a rămas doar poza. Și, bineînțeles, textul frumos despre „copiii noștri”, „școala de nivel european”, „comunitatea sănătoasă” etc-etc-etc-etc


Așa arată situația promovabilității la Bacalaureat în Liceul Tehnologic Doamna Chiajna, pe parcursul ultimilor trei ani, conform site-ului www.admitereliceu.ro


692.007,62 lei
a alocat învățământului localitatea Chiajna, în total, în primele 3 luni ale anului 2018


4.748.109,13 lei
a alocat localitatea Chiajna pentru sportul din localitate, în total, în primele 3 luni ale anului 2018


13.078.609,84 lei
a fost suma totală cheltuită de localitatea Chiajna în primele 3 luni ale anului 2018


36,3%
din totalul cheltuielilor comunei Chiajna, în primele 3 luni ale anului 2018, s-au dus la sport


9.728.044,32 lei
a cheltuit în 2017 comuna Chiajna cu sportul din localitate, majoritatea covârșitoare a banilor fiind direcționată către clubul sportiv Concordia


59.342.792,18 lei
a fost bugetul total, pe 2017, al comunei Chiajna


16,4%
din cheltuielile localității au fost direcționate, în 2017, către sport



28,9 %
din cheltuielile localității Chiajna au fost direcționate, în 2016, către sport,

respectiv 

9.957.882,9 lei din totalul de 34.421.571,96 lei cheltuiți în comună în acel an



 



Cristian Tănase, președintele Concordiei Chiajna: „De ce vi se pare un lucru atât de rău să ajute autoritățile locale sportul?”

Președintele Clubului Sportiv Concordia Chiajna, Cristian Tănase, și-a schimbat părerea pe parcursul discuției de aproape o oră cu reporterul ProSport, interval în care a încercat să îl convingă pe jurnalist că greșește. Tănase a confirmat, inițial, că gruparea condusă de el a primit de la Consiliul Local 1.000.000 de euro în primele luni, menționând că suma „se alocă la licitație, pe programe” și că nu i se pare exagerată.

La început, conducătorul Concordiei a fost rezervat în ce privește proporția acestei sume din cheltuielile totale ale comunei Chiajna, menționând că nu cunoaște detalii și nici nu se pricepe la administrația publică locală.

Treptat, însă, interlocutorul s-a aprins și a încercat să convingă reporterul că greșește. Tănase a contestat cifrele publicate de ANAF pe 2016 (10 milioane de lei date la sport din totalul de 34 de milioane cheltuite în comună) și 2017 (9,7 milioane date la sport din totalul de 59 de milioane cheltuite), invocând faptul că această instituție comite erori. A spus că acest tip de articole dăunează sportului și a invocat reaua-credință a „unei părți a presei”. Apoi a spus că legislația permite această finanțare, iar ProSport ar trebui să calculeze suma alocată clubului din totalul încasărilor, și nu al cheltuielilor comunei Chiajna.


Cristian Tănase (foto), președintele Concordiei, a avut o reacție dură când reporterul ProSport i-a adus la cunoștință cifrele.

„Da, am primit 1.000.000 de euro. Se face licitație. Anul trecut, tot așa a fost. Noi participăm și așa primim banii. Consiliul Local Chiajna, primăria Chiajna asigură o parte din buget, dar printr-o procedură. Nu așa, pur și simplu. La toată secția de fotbal, nu la toate sporturile, atenție!, cred că aproximativ 50%”, a menționat Cristian Tănase, în primă instanță.
Ulterior, alarmat când a auzit că reporterului i se pare, totuși, mult ca 36% din cheltuielile comunității locale să meargă la clubul sportiv, Tănase și-a schimbat treptat starea de spirit și opinia. „De ce vi se pare un lucru atât de rău să ajute autoritățile locale sportul? Eu v-am spus, acum nu mă pricep la cheltuielile comunei, dar trebuie să socotiți cât la sută din bugetul anual al comunei! Eu nu pricep de ce vă raportați la trei luni! Păi, dacă dumneavoastră îi spuneți cuiva că a dat 40% din bugetul primăriei! Lumea înțelege… Spune: «Bă, nu se poate, niște criminali, niște nenorociți!». Dar, de fapt, nu sunt 36% din bugetul respectiv! Sunt 5%. Sau 6%. Un buget la stat se face pe an. Calendaristic! Întâi se votează un buget și din bugetul votat și aprobat de consilieri se alocă fonduri. Dar la 36% este o… Nu vă supărați, este o… O eroare s-o gândiți așa. N-are cum! Domnule, oricum nu vor ajunge niciodată 36% din bugetul unui consiliu local al unei primării la un club sportiv. Mai mult de o treime! Este im-po-si-bil!”, a contestat Tănase cifrele de pe site-ul Ministerului Finanțelor.

„Păi, ia uitați-vă, anul trecut, acum doi ani, acum trei ani, cât la sută din bugetul primăriei Chiajna s-a alocat clubului sportiv?”

Interlocutorul chiar l-a întrebat pe reporter, la un moment dat, în cine are mai multă încredere, în declarațiile lui sau în datele guvernului. „În versiunea dumneavoastră, pe care o luați de pe site și o calculați așa cum vreți dumneavoastră, reiese că mai mult de o treime a mers la clubul sportiv. La sfârșitul anului fiscal, acest an calendaristic, niciodată Clubul Sportiv Concordia Chiajna nu va beneficia de 36% din bugetul primăriei! Este exclus! Astăzi, impresia pe care dumneavoastră o formați este că… Păi, ia uitați-vă, anul trecut, acum doi ani, acum trei ani, cât la sută din bugetul primăriei Chiajna s-a alocat clubului sportiv? Dar faceți așa: luați ultimii 3 ani la Chiajna! Și atunci, vedeți ce procent vă iese din totalul bugetului anual al Chiajnei. Și atunci, știți! Faceți ultimii 3 ani. Așa am fi mult mai obiectivi. Decât să aruncăm cu…”.


Conform datelor ANAF, publice pe site-ul Ministerului Finanțelor:

> în 2017 suma dată la sport a reprezentat 16,4% din totalul cheltuielilor comunei Chiajna (9.728.044,32 lei din 59.342.792,18 lei), iar
> în 2016 procentul a fost de 28,9% (9.957.882,9 lei din 34.421.571,96 lei).


Modelul banilor alocați de autoritățile locale din Chiajna către sport este repetitiv. Suma este, în general, aceeași, aproape de 10.000.000 de lei pe an. În primăvară se alocă o primă tranșă de câteva milioane, apoi – până la sfârșitul anului – și restul banilor. E vorba de echivalentul a circa 2.000.000 de euro pe an.
În anul 2016, Primăria a alocat o primă tranșă consistentă (3,1 milioane de lei) până la 31 martie. Apoi, până la 31 decembrie, suma a crescut la 9,96 milioane de lei, echivalentul a aproape 30% din totalul cheltuielilor localității.

În anul 2017, prima tranșă virată de Primărie a fost mai mare, de aproximativ 5,9 milioane de lei, până la 30 aprilie. Apoi, până la sfârșitul anului, suma a urcat la 9,73 milioane de lei, echivalentul a 16,4% din totalul cheltuielilor localității.

La aflarea cifrelor de mai sus, Cristian Tănase a contestat vehement datele de pe site-ul ministerului: „E o eroare! Să-mi trimiteți și mie, să văd și eu! Să le punem cap la cap și continuăm acest dialog. Niciodată!”.

„Sunteți puțin tendențios și malițios. Știți ce m-a deranjat? Că ați spus: «E o sumă enormă!». De asta e sportul românesc așa cum este!”

Președintele Cristian Tănase i-a reproșat jurnalistului că, prezentând aceste cifre, lovește în sport, este rău-intenționat și că, în acest fel, contribuie la starea precară de sănătate a nației: „Sunteți puțin tendențios și malițios. Știți ce m-a deranjat? Că ați spus: «E o sumă enormă!». Domnule Udrea, de asta e sportul românesc așa cum este! Pentru că o parte a presei spune că… Faceți, domnule, altceva! Încercați să sprijiniți sportul măcar prin scris! Că financiar nu puteți. Dar, dacă spuneți că e o sumă enormă… Statul român să oblige, domnule, și primăriile de sector și consiliile locale să trimită copiii la sport, că de-asta suntem o nație bolnavă și din punct de vedere fizic, nu numai medical. Nu vă uitați că suntem numai cu telefoane și cu tablete?”.
Nu a lipsit nici insinuarea că ProSport ar scrie la comanda unor forțe oculte care urmăresc răul locuitorilor din comuna de lângă București: „Acum, întrebarea mea mai e una. Dar ce e cu interesul ăsta pentru Chiajna? Ia ziceți! (…) Deci, asta e problema! Că se dau prea mulți bani la Chiajna! Haideți, domnule Udrea… Auziți, nu suntem copii mici… Interesați-vă și în alte localități (n.r. – reporterul îi comunicase deja președintelui de la Concordia că situația de la Chiajna este excepțională și în nicio altă localitate din România nu se mai întâlnește așa ceva). E bine dacă Chiajna a devenit așa un pol de interes. Dar sunt și eu trecut prin multe. Nu e chiar așa ușor. Stă Chiajna cuiva invers? Sunt și eu informat! Vreți să vă spun cui ați mai cerut numărul de telefon al domnului primar? Vă spun imediat! Stați liniștit, că știu și eu destule! Întrebarea mea pentru dumneavoastră e de ce trebuie să prezentați eronat situația? „.

Un alt argument al președintelui Cristian Tănase a fost acela că suma alocată sportului de către primar ar trebui socotită din veniturile localității, și nu din cheltuieli. Dacă am socoti astfel, susține Tănase, am descoperi că suma dată sportului n-ar depăși 5%.

Realitatea îl contrazice, însă, și în această privință. Chiar dacă nu are sens exercițiul propus de președintele Tănase, ProSport a calculat procentele alocate de comuna Chiajna și așa cum a dorit acesta.
A rezultat că:
> în 2017, sportul a primit, în Chiajna, 13,66% din totalul veniturilor comunei (în valoare de 71.201.919,46 lei)

> în 2016, sportul a primit, în Chiajna, 18,21% din totalul veniturilor comunei (în valoare de 54.664.558,03 lei)

 




Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×