Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, a dezvăluit, cu aproape o săptămână înaintea derby-ului cu CFR Cluj, că Nicolae Dică are trei dileme în ceea ce privește primul „11”. Trei nume, în trei compartimente diferite, dar antrenorul roș-albaștrilor e forțat să se decidă.
MM a început prin a scoate în evidență lipsa unui nume concret în echipa de start care să joace lângă Pintilii, la mijlocul terenului. Acolo, Nedelcu, Filip și Ovidiu Popescu s-au perindat prin acel compartiment, dar Dică i-a tot rotit. Punctul fix a rămas, însă, Pintilii.
Apoi, oficialul FCSB a semnalat și indecizia în ceea ce privește perechea lui Bogdan Planic în centrul defensivei, dar și lupta dintre Denis Alibec și Harlem Gnohere. „Principala problemă pe care o avem în acest moment este aceea că nu avem un om clar lângă Pintilii. După cum a mai fost o problemă cu perechea lui Planic. Și acolo s-au schimbat mulți jucători și nu sunt foarte multe variante. După cum e o problemă cine să joace, Denis sau ‘Bizonul'”, a spus Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, la DigiSport.
Directorul sportiv al vicecampioanei a mai spus și de ce Dragos Nedelcu (21 de ani) nu s-a impus sub comanda lui Dică. „În primul rând, noi jucăm alt sistem față de Viitorul, astfel că Nedelcu nu s-a adaptat încă. Apoi, aici este vorba de Steaua, este cu totul altă chestiune. Și nici nu s-a adaptat. Dar, nu trebuie să se interpreteze că ar avea o viață extrasportivă anapoda. Dimpotrivă, este un băiat exemplar, cu viață extrasportivă ireproșabilă, se antrenează foarte bine. Nu uitați, spre exemplu, că Dennis Man a avut nevoie de un an de adaptare. Credeți că dacă se prezenta la acest nivel și campionatul trecut, nu juca?”, a completat MM Stoica, la „Special”.
Referitor la Alibec, MM a mai precizat că atacantul nu mai are probleme nici de natură psihică, dar nici de relaționare cu ai săi colegi. „Eu i-am spus lui Gigi (n.r. – Gigi Becali) că el și-a schimbat total comportamentul, atitudinea, este un alt om. A trecut printr-o perioadă neagră, când era tot timpul supărat, nu-l vedeai odată zâmbind. Acum e din nou în colectiv, e asimilat din nou”, a mai spus MM Stoica, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER