Simona Halep (1 WTA) a acordat un interviu pentru revista Elle și a vorbit despre relația aproapiată de prietenie pe care o are cu Ion Țiriac. Liderul mondial a dezvăluit că, în copilărie, se gândea că va fi o jucătoare bună de tenis doar când miliardarul român va veni să vadă un meci special pentru ea. Acest lucru s-a întâmplat, Țiriac fiind unul dintre oamenii apropiați Simonei.
„Mi-a plăcut mereu să admir și să fiu inspirată de români. Vă spun o mică poveste pe care nu am mai zis-o până acum. Când eram junioară, mă gândeam și spuneam că o să consider că sunt o jucătoare bună de tenis atunci când domnul Țiriac va veni personal și se va uita special la un meci de-al meu.
Acest lucru s-a și întâmplat în urmă cu câțiva ani și pot spune că asta mi-a dat o mare încredere că pot ajunge la cel mai înalt nivel în tenis”, a spus Halep, pentru revista Elle. La jumătatea lunii martie, Halep a vorbit într-o emisiune TV despre modul în care a ales Nike, recunoscând că Ion Țiriac a fost persoana decisivă în semnarea contractului cu noul sponsor.
„Domnul Țiriac a făcut-o și e mare lucru pentru mine. Sunt foarte fericită, am visat dintotdeauna să joc în echipament Nike”, a spus numărul 1 WTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER