„A Culer decade”. Barcelona a câștigat al șaptelea titlu din ultimii zece ani și al 25-lea din istorie, Deportivo la Coruna a retrogradat din La Liga! Messi, hat-trick în seara în care Valverde a făcut eventul la primul sezon pe Camp Nou

  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona este, matematic, noua campioană a Spaniei după succesul cu scorul de 4-2 pe terenul celor de la Deportivo la Coruna, într-un meci în care Florin Andone a prins doar patru minute. După aceasă înfrângere, galicienii și-au „asigurat” prezența în liga secundă în sezonul următor.

Coutinho a deschis scorul pentru catalani în minutul 7, Messi a dublat avantajul oaspeților în minutul 38, iar Lucas Perez a redus din diferență și a stabilit scorul pauzei în minutul 40. Emre Colak a egalat și a reaprins speranțele gazdelor în minutul 64, dar Messi a stabilit rezultatul final în minutele 82 și 85, și a adus al șaptelea titlu în zece ani pe Camp Nou, cu patru etape înainte de final.

  • Deportivo: Ruben – Juanfran, Albentosa, Schar, Luisinho – Guilherme (Muntari 83), Borges (Andone 86), Krohn-Dehli, Çolak – Borja Valle, Perez (Cartabia 86)
  • Rezerve: Koval – Navarro, Mosquera, Valverde
  • Antrenor: Clarence Seedorf
  • Barcelona: Ter Stegen – Semedo, Piqué, Umtiti, Alba – Dembele (D. Suarez 68), Busquets, Rakitic (Iniesta 87) – Coutinho (Paulinho 74), Messi, Suárez
  • Rezerve: Cillessen, Paco Alcácer, Aleix Vidal, Vermaelen
  • Antrenor: Ernesto Valverde

De 26 de victorii și opt egaluri a avut nevoie Barcelona în primele 34 de etape pentru a-șii asigura al 25-lea titlu cu patru runde înaintea finalului din La Liga. Iar cifrele catalanilor sunt de vis: 87 de goluri marcate (cel mai bun atac din campionat, cu un gol peste Real) și doar 21 primite (a doua cea mai bună apărare, după Atletico Madrid, care a primit doar 18 goluri).

Evident, la finalul unui parcurs în care nu a avut rival, laurii ajung la Leo Messi, autor a 32 de goluri și 12 pase decisive. Al doilea golgheter e Luis Suarez, iar Paulinho, cu opt goluri, e surpriza plăcută din topul marcatorilor blaugrana. Antrenorul catalanilor, Ernesto Valverde, a cucerit tot ce se putea pe plan intern la primul sezon la cârma grupării de pe Camp Nou.

Deportivo la Coruna se întoarce în liga secundă după patru sezoane. Cele șase victorii în 35 de etape i-au fost fatale echipei lui Clarence Seedorf, care va juca la anul în Segunda Division, după ce au pierdut de 19 în 35 de etape și au reușit 10 rezultate de egalitate.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×