Dacă Dan Petrescu spune că Istvan Kovacs a „ciupit” CFR încă din startul derby-ului cu FCSB (1-1), Iuliu Mureșan are altă variantă și laudă prestația centralului trimis de CCA să împartă dreptatea în cel mai important moment al sezonului. Frustrat de golul primit în prelungiri, de la Planic, președintele din Gruia nu renunță la lupta pentru titlu și dă asigurări că, indiferent de deznodământ, SuperDan rămâne și din vară.
„Din păcate, s-a întâmplat de patru ori să fim egalați în acest play-off. Cu Steaua a fost dramatic de două ori. Parcă e un blestem să nu reușim să ținem de rezultat în ultimele minute ale meciului. Nu avem ce să reproșăm echipei, băieții au jucat extraordinar, iar în repriza a doua am fost peste Steaua, chiar dacă am luat gol. Ne-a surprins apariția lui Planic acolo, e frustrare mare, dar la fotbal trebuie să mergi înainte. Steaua are două puncte avans, sunt importante, dar mai sunt trei partide și noi nu ne-am pierdut speranța”, a spus Iuliu Mureșan, la Pro X.
Singura fază pe care Mureșan i-o reproșează arbitrului Istvan Kovacs s-a petrecut la mijlocul reprizei a doua, când Tănase a căzut ușor după un duel cu Vinicius și centralul s-a grăbit să fluiere lovitură liberă de pe 16 metri. Dar Budescu a executat slab și l-a ferit pe Istvan de alte critici în afara celor ale lui Dan Petrescu: „Kovacs a arbitrat foarte bine. A avut o singură greșeală, la acea lovitură liberă la Tănase…N-a fost fault, noroc că n-a înscris Budescu, pentru că această greșeală putea influența rezultatul. Nu știu cum a simțit Dan Petrescu din teren, dar mie nu mi s-a părut arbitraj tendențios. A fost un arbitraj bun, rezultatul nu a fost influențat”, a mai transmis oficialul ardelenilor.
Deși „Bursucul” a stârnit o adevărată furtună când și-a anunțat plecarea din România, după egalul cu CSM Poli Iași (1-1), Mureșan dă asigurări că fostul fundaș dreapta nu se mișcă de la Cluj: „Dan Petrescu rămâne în proporție de 100%. Nu a avut obiectiv câștigarea campionatului, ci intrarea în play-off. Prin experiența sa ne-a adus să ne luptăm umăr la umăr cu Steaua. Dacă nu erau mici greșeli în play-off, puteam să fim cu câteva puncte peste ei, să ne depășim. Dan a făcut o treabă extraordinară și nu putem decât să-i mulțumim. Încă putem lua titlul, deci nu pun problema unei despărțiri”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER