Adrian Mutu s-a arătat mulțumit la finalul partidei câștigate de echipa sa împotriva celor de la ACS Poli Timișoara, scor 3-2, în play-out-ul Ligii 1 Betano. Tehnicianul formației ilfovene a urmărit partida din tribună, fiind suspendat după etapa trecută, împotriva celor de la Juventus București.
„Nu am suferit, nu au avut ocazii, au avut doar mingi lungi. Sunt mai mult îngrijorat și nervos pentru că trebuia să fie 5-0, din păcate am dat doar trei astăzi. Sunt mulțumit că echipa face ceea ce le cer la antrenament, îmi place. Sunt trei puncte importante, aveam nevoie de ele. Vreau să fim mult mai agresivi, și atunci când nu avem mingea, să facem presiune mai agresivă, să nu-i lăsăm să joace”, a declarat „briliantul” la finalul partidei.
FC Voluntari este la a doua victorie cu Adrian Mutu pe bancă, după cea reușită împotriva Concordiei Chiajna, scor 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER