Liverpool se mișcă bine pe piața transferurilor! După ce s-a apropiat de un acord cu Lyon pentru mijlocașul francez Nabil Fekir (24 de ani), cormoranii urmând să achite clubului francez suma de 70 de milioane, clubul de pe Anfield este pe cale să mai facă o mutare spectaculoasă.
Potrivit A Bola,, Ousmane Dembele ar putea pleca de pe Camp Nou după doar un sezon, iar Jurgen Klopp ar fi interesat de serviciile sale, anunță jurnaliștii iberici. „Este de vânzare? Atunci mă interesează”, ar fi spus antrenorul lui Liverpool. Banii câștigați de clubul catalan din vânzarea lui Dembele ar urma să fie reinvestiți în transferul unui alt francez, Antoine Griezmann.
După un sezon petrecut în tricoul Barcelonei, Dembele și-a trecut în palmares titlul și Cupa Spaniei. Francezul de 20 de ani a bifat 20 de partide pe Camp Nou, timp în care a înscris de două ori și a oferit șapte pase decisive. Acesta a fost adus în vara anului 2017, contra sumei de 105 milioane de euro, fiind văzut drept înlocuitorul lui Neymar.
Ousmane Dembele a suferit o accidentare în luna septembrie a anului 2017, care l-a ținut departe de gazon aproape patru luni.
Articol scris de Daniel Anghel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER