Andrei Cristea, ca vinul vechi! EXCLUSIV | La șase goluri de „sută” în Liga 1, atacantul are vorbele la el: „Dacă făceam preluare, mă bloca Bălgrădean. Eu nu am dat gol pentru Talpan!” Mesajul transmis lui Dan Petrescu

Andrei Cristea, ca vinul vechi! EXCLUSIV | La șase goluri de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Cristea se face parcă tot mai bun cu trecerea timpului. E ca vinul vechi. Deși anii trec peste el, căpitanul Iașiului rămâne același vârf feroce în fața porții, același jucător determinant pentru echipă. Cifrele vorbesc de la sine. Atacantul care va împlini 34 de ani pe 15 mai a marcat trei din cele patru goluri ale Iașiului în play-off, două cu CFR Cluj și unul cu FCSB, iar două dintre reușite au adus cele patru puncte pe care echipa din Copou le-a obținut până acum. Dincolo de golurile marcate, Cristea a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Flavius Stoican în ultimele meciuri, trăgând echipa după el în multe momente.

La șase goluri de „sută”

Cu reușita din meciul cu FCSB, Andrei Cristea a ajuns la cota 94 de goluri marcate în Liga 1 Betano și are șanse foarte mari să bifeze „suta” în sezonul viitor. Cristea este golgeterul echipei din Copou în acest sezon, cu 11 goluri (9 în campionat și 2 în Cupa României), dar și lider la pase decisive, având 7 assisturi.

În meciul cu FCSB, căpitanul Iașiului a marcat golul victoriei în minutul 89, dintr-o pasă ideală a lui Ionuț Panțîru. La o zi după meci, Cristea a explicat pentru „ProSport” cum a trăit partida.

Andrei, multă lume a contestat corectitudinea voastră înainte de meciul cu FCSB.
S-u aruncat multe vorbe aiurea înaintea meciului cu FCSB, iar noi le-am demonstrat tuturor celor care ne-au contestat că nu au dreptate. Am arătat ca o echipă mare cu FCSB, am demonstrat că putem obține rezultate bune cu echipele puternice. Avem forță și potențial. Îmi felicit colegii pentru joc.

Ai vorbit după meci despre cum ai fost înlăturat de la Steaua, când aveai 22 de ani. Vrei să dezvolți?
Steaua este un capitol închis pentru mine. Nu vreau să dezgrop morții acum. Sunt la Iași, mă simt foarte bine aici. Dar n-a fost simplu de digerat acel moment. Să câștigi două campionate și să pleci la 22 de ani… Mă opresc aici. Le doresc baftă în continuare și să câștige campionatul.

Crezi că mai au șanse după eșecul din Copou?
Eu cred că au șanse în continuare, chiar dacă au pierdut primul loc. E adevărat, au un meci foarte greu cu Craiova, dar și CFR are un meci dificil la Astra. Se poate întâmpla orice. Contează foarte mult factorul fizic. Cine va sta mai bine fizic pe final de sezon, va lua campionatul.

Ai un mesaj pentru Dan Petrescu?
Nu am ce să-i spun lui Dan Petrescu. Îi transmit baftă multă și sper să ne mai întâlnim. Ne vedem în sezonul viitor. Eu le-am răspuns pe teren, le-am dat două goluri. Sper să urmeze și victoria noastră. Am marcat și cu CFR, și cu FCSB, ca să nu se supere niciuna. Am jucat cu aceeași determinare și dăruire nu doar cu cele două echipe, ci cu toate adversarele. Suporterii au văzut acest lucru și asta contează cel mai mult pentru mine.

Cum e să dai golul victoriei în ultimul minut cu FCSB?
Când dai gol în minutul 90, ca atacant te simți extraordinar. Este cireașa de pe tort. Mai ales când e și golul victoriei și ai în spate 10.000 de oameni. Când ești atacant, nu mai contează cu cine joci. Că dai gol cu FCSB, CFR Cluj sau Juventus București, sentimentul e același, simți o satisfacție imensă.

Golul? Mult sânge rece…
Da, am primit o pasă foarte bună de la Ionuț Panțîru și am tras acolo unde trebuia. Dacă făceam preluare, mă bloca portarul, așa că am ales soluția ideală..

Ai văzut mesajul lui Talpan după golul tău?
Nu am văzut și nici nu mă interesează ce mesaj a dat Talpan. Eu n-am dat gol pentru Talpan, nici pentru CFR, ci pentru Iași și suporterii Iașiului.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste Marcel Ciolacu
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.297 de voturi peste Marcel Ciolacu
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×