Cristi Pustai, antrenorul lui Gaz Metan Mediaș, a fost extrem de dezamăgit la finalul partidei cu AFC Hermannstadt, pierdută cu 3-2 pe teren propriu, la capătul căreia sibienii s-au calificat în prima finală din istoria clubului. Pustai a încercat să explice jocul slab al echipei sale.
„Am început foarte bine. Erau două condiții ce trebuiau îndeplinite simultan: să înscriem și să nu primim gol. Dacă de prima eram sigur, a doua era și ea previzibilă. Luăm gol meci de meci. Mingi luni, degajări de portari, iar fotbaliștii adverși rămân singuri cu portarul. E o problemă.
Am fost echipa visătoare. După ce am marcat, era clar că încercăm să ne arucăm în atac. Sibiul joacă foarte bine pe contraatac. În momentul în care am primit golul, nu am reușit să marcăm noi, iar la câteva zeci de secunde am primit noi gol.
Nu avem timp. Efectiv nu avem de timp. Nici de refacere… Fizic va fi greu să ne recuperăm. Mental se pare că nu suntem unde trebuie. Felicităm echipa din Sibiu. Au fost mai buni, per ansamblu”, a spus Cristi Pustai, după joc, la DigiSport.
Gaz Metan se află într-o situație dificilă. În Liga 1 e pe locul șase, de baraj, cu 21 de puncte și cu șase etape înainte de finalul sezonului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER