Simona Halep și Garbine Muguruza s-au antrenat împreună, luni, la Foro Italico. Ambele au șanse matematice de a pleca de la Roma cu numărul unu în buzunar și, totodată, cu primul loc pe lista capilor de serie pentru Roland Garros. Mai mult, ambele jucătoare țintesc titlul la Paris și intră pe lista scurtă a favoritelor pentru French Open. Sam Sumyk, antrenorul ibericei, revenit în loja jucătoarei cu câte un titlu de Mare Șlem la Roland Garros și Wimbledon după o pauză determinată de probleme personale, a vorbit pentru ProSport despre cele două jucătoare care au împărțit Terenul 8, spre deliciul fanilor.
„Nivelul este atât de similar, încât în acest moment poți spune că pentru toate aceste turnee mari pe zgură, oricine este pe tablou poate câștiga. Toate sunt favorite – în egală măsură, și totodată, nu sunt favorite. Poate fi oricine, mai ales la Paris și asta complică lucrurile pentru fiecare dintre noi„, afirmă francezul în vârstă de 51 de ani, pentru ProSport.
„Simona și Garbine sunt două jucătoare care pot juca foarte bine pe zgură. Nu o fac întotdeauna. Dacă va fi în sfârșit anul Simonei, sau va fi din nou anul lui Garbine la Paris, este de pus în categoria – mare necunoscută. Cu siguranță, ele sunt pe lista fetelor la care te aștepți să ajungă departe în turneu. Eu sper ca ambele să poată ajunge în finală„.
Antrenor experimentat, cu nume grele în CV precum Azarenka, Bouchard, Zvonareva și – acum – Muguruza, Sumyk o place, o admiră și, mai ales, o respectă pe Simona Halep.
„Simonei nu i se poate eticheta de chocker, de jucătoare care ratează ocaziile mari. Nu este cu nimic mai slabă sau mai fragilă decât oricare altă jucătoare. A fost deja foarte departe, în fazele finale ale turneelor de Mare Șlem. Eu aș spune mai degrabă că, pur și simplu, nu a fost ziua ei în acele finale. Dar va veni și ziua ei. Pentru mine, este clar că, o jucătoare care atinge performanțele ei, reușitele ei, este foarte puternică din punct de vedere mental. Este un lucru cert. Are un joc foarte solid și bine pus la punct, are tot pachetul fizic. Va veni și ziua ei. Va veni. va încheia cu unul sau mai multe turnee de Mare Șlem„, este convins Sumyk.
„Garbine și Simona seamănă, dintr-un anumit punct de vedere. Sunt jucătoare care arată emoția și mie îmi place, chiar dacă asta înseamnă că este și multă energie negativă și se mai încing spiritele la on-court-coaching. Cred că este bine să le dai frâu – nu le ascunde, nu le ține în tine, dar învață să canalizezi toată această energie. Dacă le negi pur și simplu, nu ai făcut nimic. Mie îmi plac aceste jucătoare. Și asta le și face bine„, trage concluzia Sumyk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER