Becali a reușit transferul după care aleargă de câteva săptămâni! EXCLUSIV | „Am ajuns la un acord. Mâine plecăm la București”. Cât plătește vicecampioana și salariul oferit jucătorului

Becali a reușit transferul după care aleargă de câteva săptămâni! EXCLUSIV |
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • CSM Poli Iași și FCSB au ajuns la un acord verbal în privința transferului albanezului Kamer Qaka (23 de ani). Suma de transfer ajunge la aproximativ 440.000 de euro, ieșenii urmând a păstra 15% procente dintr-un viitor transfer.

Președintele clubului ieșean, Adrian Ambrosie anunță, în exclusivitate pentru ProSport, că, mâine, va veni la București împreună cu jucătorul, pentru ca acesta să efectueze vizita medicală și apoi să semneze contractul cu FCSB.

De dimineață, același conducător anunța că transferul a intrat în impas, fiindcă FCSB scăzuse suma pe care o oferise inițial.

„Am avut o discuție cu Valeriu Argăseală și am ajuns la un acord verbal în privința transferului. Mâine voi pleca cu Qaka și cu tatăl său la București, iar fotbalistul va efectua vizita medicală. Dacă nu vor fi probleme, foarte probabil vom perfecta acest transfer”, a declarat Adrian Ambrosie pentru ProSport.

Din informațiile ProSport, suma finală a transferului lui Qaka de la Iași la FCSB este de 370 de mii de euro + TVA, adică aproximativ 440 de mii de euro. În plus, CSM Poli va păstra și 15% dintr-un eventual transfer, iar o sumă importantă va ajunge la cei doi impresari care l-au adus pe Qaka în Copou, în vară.

Potrivit digisport.ro, Qaka va încasa un salariu de 12.000 de euro în primul sezon, urmând ca suma să crească cu câte 1.000 de euro în următorii trei ani, până la 15.000 de euro în ultimul sezon al angajamentului. În plus, tatăl jucătorului va primi și el 25.000 de euro.


 

Știrea inițială:

Gigi Becali s-a grăbit să anunțe, după succesul de la Craiova, că albanezul Kamer Qaka (23 de ani) va veni luni la București pentru a semna cu vicecampioana României, însă negocierile pentru mijlocașul central de la CSM Poli Iași sunt departe de a se fi încheiat, moldovenii refuzând ultima ofertă.

Roș-albaștrii aleargă de mai mult timp după semnătura omului pe care-l consideră perfect pentru a conduce mijlocul terenului alături de Mihai Pintilii în stagiunea următoare, Valeriu Argăseală și Adrian Ambrosie au avut mai multe discuții telefonice pentru a încerca să se pună de acord asupra condițiilor de transfer, iar Gigi Becali a furat startul și a apucat să anunțe că albanezul va juca sub comanda lui Dică: „A venit tatăl lui la București, iar luni semnează”, a transmis omul de afaceri, după meciul cu Craiova.

Situația reală este, însă, departe de cea anunțată de Becali. În acest moment, oficialii FCSB-ului au scăzut din suma oferită inițial și vor să plătească Iașului doar 350.000 de euro plus TVA și 15 la sută dintr-un transfer ulterior. CSM Poli nu lasă la preț și nu vor să-l cedeze pe Qaka pentru mai puțin de 400.000 plus TVA.

Transferul lui Qaka la FCSB a intrat în impas, anunță președintele clubului ieșean. „Am avut o discuție cu tatăl lui Qaka, el mi-a spus că a ajuns la un acord cu oficialii clubului FCSB privind datele contractuale. Rămâne să ne înțelegem noi, cluburile. Aștept un semn din partea clubului FCSB, o ultimă ofertă, iar dacă suntem de acord și noi, semnăm documentele. Așteptăm o ofertă pe adresa clubului, nu la televizor. Deocamdată, transferul este într-un impus”, a declarat Adrian Ambrosie pentru ProSport.

Cotat la 700.000 de euro de site-ul transfermarkt.de, Kamer Qaka a avut nevoie de doar un sezon în Liga 1 Betano pentru a fura toate privirile. Dorit de CS U Craiova și CFR, care între timp s-au retras din cursa pentru semnătura sa, fotbalistul albanez e curtat și de Real Zaragoza.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×