CSM București, campioană cu „acte în regulă”! Cel puțin patru jucătoare pleacă sigur de la formația bucureșteană. Gullden, despărțire cu lacrimi. Patru handbaliste au fost prezente la toate cele patru titluri

Redactor:
Marius Hutu
CSM București, campioană cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

La numai 2 zile după ce și-a încheiat evoluția în Liga Campionilor la handbal feminin, cu un loc 3 în cadrul turneului Final Four de la Budapesta, CSM București a susținut marți seara și ultimul meci al sezonului pe teren propriu, în Liga Națională. Formația bucureșeană s-a impus la pas, cu 34-22, iar la final a primit trofeul și tricoruile cuvinte campioanei României.

Partida a fost una mai specială pentru câteva jucătoare ale CSM București, care vor părăsi echipa la sfârșitul acestui sezon. Oficial până la această dată, patru jucătoare se vor despărți de campioana României, este vorba despre Isabelle Gullden, Marit Malm Frafjord, Camille Ayglon și Gnonsiane Niombla, care au și fost premiate de către club.


ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

De altfel, cei peste 1.500 de fani le-au aplaudat la scenă deschisă, Bella Gullden fiind în centrul atenției, după momentele unice oferite în cei 3 ani la CSM București. Memorabilă rămâne acea finală de Liga Campionilor din 2016, câștigată de CSM București într-o partidă cu Gyor, în care jucătoarea din Suedia a marcat nu mai puțin de 15 goluri! Un record absolut chiar și pentru un Final Four, nu numai pentru o finală de Liga Campionilor. Isabelle Gullden și-a luat la revedere de la suporteri cu lacrimi în ochi, la final mulțumindu-le fanilor pentru tot sprijinul.

La capitolul sosiri sunt certitudini transferurile jucătoarelor Andrea Lekic, Dragana Cvijic, Barbara Lazovic, Jovanka Radicevic (toate de la Vardar Skopje) și Elizabeth Omoregie (Krim). La acestă oră nu se știe cu ce antrenor va pleca la drum CSM București în viitorul sezon, incertă fiind și situația a 3-4 handbaliste din lot.

CSM București a devenit campioană a României pentru al patrulea an consecutiv. Oana Manea, Iulia Curea, Bianca Bazaliu și Alina Iordache sunt cele patru jucătoare care au contribuit la toate cele patru titluri ale clubului bucureștean. În istoria handbalului feminin, doar 4 cluburi au mai multe titluri în Liga Națională: Oltchim – 19 titluri, Universitatea Timișoara – 10 titluri, Știința Bacău – 9 titluri și Rapid București – 5 titluri.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×