Perfectă! VIDEO | Momentul în care Simona i-a rupt filmul adversarei și i-a impresionat pe fani. Reacția prin care contul de twitter al WTA a spus totul

Perfectă! VIDEO | Momentul în care Simona i-a rupt filmul adversarei și i-a impresionat pe fani. Reacția prin care contul de twitter al WTA a spus totul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (27 de ani, 1 WTA) și-a luat revanșa în fața japonezei Naomi Osaka (21 de ani, 21 WTA), s-a calificat fără nicio emoție în optimile de finală ale turneului de la Roma și a reușit să-i impresioneze pe fanii tenisului cu un punct superb câștigat în startul meciului.

După un game bun de debut, Osaka a pus probleme pe serviciul Simonei, a ratat patru șanse de a se desprinde la 2-0, apoi filmul s-a rupt pentru jucătoarea din Japonia care-i lăsase doar trei game-uri Simonei în semifinalele de la Indian Wells. Iar meritul îi aparține lui Halep, care a transformat un punct superb, la scorul de 1-1, într-un moment cheie al unui meci pe care, apoi, avea să-l câștige lejer.

La 1-1 și 40-30 pe propria servă, Osaka se pregătea să facă 2-1 și să se așeze liniștită pe scaun cu gândul că a reușit, în debutul meciului, să joace de la egal la egal cu liderul mondial și cea mai bună jucătoare pe zgură din circuit. Însă punctul șase al game-ului a fost unul în care Simona și-a dat măsura valorii. După ce a rupt ritmul cu un backhand în lung de linie, Halep a găsit soluția pentru a ieși dintr-o situație dificilă, a închis schimbul cu o lovitură frumoasă cu forehand-ul, în cross, iar de acolo a câștigat break-ul și nu a mai cedat niciun game până la finalul meciului. Vizibil nervoasă pentru pierderea schimbului pe care l-a avut în mână, Osaka și-a pierdut concentrarea și, chiar dacă a cerut intervenția antrenorului Sascha Bajin, jocul său s-a dezintegrat.

„Punct ireal pentru româncă”, au titat cei de la WTA, încântați de reușita Simonei:

Au urmat alte zece game-uri perfecte ale Simonei, Osaka a greșit minge după minge, iar rezultatul a fost un 6-1, 6-0 entuziasmant pentru Simona, care s-a calificat în optimi, unde o așteaptă pe învingătoarea meciului Madison Keys (SUA) – Donna Vekic (Croația).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×