Răbufnirea lui Gică Hagi la adresa lui Cosmin Contra a fost analizată și de Mircea Lucescu, cel care cosideră că o discuție privată între cei doi ar fi detensionat situația creată.
Conflictul dintre Hagi și Contra a pornit după ce Ianis, fiul patronului celor de la Viitorul, nu a fost convocat pentru amicalele cu Chile și Finlanda. Antrenorul Viitorului i-a reproșat selecționerului că selecția a fost făcută în urma unor interese, dar cei doi au ajuns să se împace câteva zile mai târziu, după ce Hagi l-a sunat pe Contra.
Din Turcia, Mircea Lucescu a analizat disputa dintre cei doi: „Sunt antrenori care au curajul promovării jucătorilor, care îi analizează foarte bine. Totuși, sunt și antrenori care își dau seama că insistând cu jucători tineri pot și să piardă. Sunt semne că selecționerul Contra e un antrenor mai tânăr și care mizează pe jucători cu experiență. Din punct de vedere al supărării lui Gică… poate era mult mai corect să se întâlnească. Ianis am văzut că a marcat suficiente goluri, e jucător de ultima pasă, dar el trebuie să crească pentru echipa națională.
Depinde cum îl analizează opinia publică, e o echipă pe locul trei. E greu să apreciez această dispută. Ei au un raport diferit, pentru că au jucat împreună, se cunosc foarte bine. Dar am înțeles că s-au împăcat. Pe de o parte îi dau dreptate lui Gică, cel care mizează pe jucători tineri, cum am făcut și eu. Nu uită că la 16 ani l-am promovat la prima echipă”, a declarat Mircea Lucesc pentru DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER