Mircea Lucescu l-a susținut pe Ionuț Lupescu în alegerile pentru președenția Federației Române de Fotbal. Cel mai mare antrenor român al tuturor timpurilor s-a arătat nemulțumit de atitudinea pe care a avut-o Răzvan Burleanu după ce acesta a câștigat alegerile
„Eu n-am participat împotriva nimănui, a fost un moment în fotbalul românesc care nu mi-au plăcut. Nu mi-au plăcut toate certurile, toate atacurile. Se crease o sițuatie aproape imposibilă. În felul ăsta, performanțele în fotbal nu pot apărea. În fotbal e nevoie de o figură carismatică. Aici întotdeauna vor fi probleme. Prezența mea în sală putea să o puncteze. Când ai câștigat trebuie să fii marinimos, asta m-a supărat, nu m-a supărat altceva. Voiam să ajut cu prezența mea, într-un fel, situația din fotbalul românesc”, a declarat Mircea Lucescu pentru Digisport.
Răzvan Burleanu a câștigat în aprilie al doilea mandat ca președinte al Federației Române de Fotbal, după ce a câștigat alegerile în fața lui Ionuț Lupescu, cu 168 de voturi la 78. La aflarea rezultatelor, Burleanu a oferit o declarație care i-a făcut pe adversari să se simtă „mici”: „Nu a fost un fleac, dar i-am ciuruit”.
Articol scris de Daniel Anghel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER