La aproape două săptămâni după ce CFR Cluj a câștigat, scor 1-0, în fața Craiovei, Mario Camora a recunosut, amuzat de situație, că penalty-ul din prelungirile meciului trebuia repetat.
La una dintre ultimele faze ale meciului, Gustavo a săltat mingea peste Djokovic, care l-a faultat pe adversarul direct, iar Marius Avram a arătat punctul cu var. Semnele de întrebare intervin în momentul executării loviturii de pedeapsă. În careul lui Arlauskis se aflau doi jucători ai Craiovei și cinci fotbaliști ai gazdelor!
Fundașul portughez care a câștigat titlul cu CFR a făcut haz de necaz și susține că nici măcar nu a avut nevoie de reluare pentru a-și da seama de decizia pe care ar fi trebuit să o ia Avram. Camora susține că a dat dovadă de sacrificiu pentru echipă: „Eu vreau să dau totul pentru echipă și să ajut. Fac orice e posibil ca să câștigăm un meci. Bine că Avram nu a văzut că eram acolo. Dar eu știu bine, nu am avut nevoie de reluare, nici n-am vrut să văd reluare, că știam unde era. Bine că nu l-am atins, că dacă-l atingeam putea să fie gol”, a declarat portughezul, pentru TelekomSport.
48 de puncte ar fi avut CFR la finalul sezonului, dacă penalty-ul ar fi fost repetat, iar oltenii marcau. FCSB a încheiat sezonul cu 49 de puncte.
„Cred că FIFA ar trebui să adopte ceva pentru ca această regulă să fie respectată, pentru că nimeni nu o respectă. Unii o repetă, când își aduc aminte. Alții nu o respectă. Dacă e să vorbim strict regulamentar, lovitura trebuia repetată. Să-mi spuneți și mie un meci când se respectă regula asta. E o incorectitudine pe care o vede toată lumea, care creează un avantaj, dar în toate meciurile se întâmplă asta. E regula cea mai delicată dintre regulile jocului, căreia nu i-au găsit niciun răspuns”, susținea imediat după meci Ion Crăciunescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER