De patru ori campioană în turneele de Grand Slam, belgianca Kim Clijsters, expert Eurosport la Roland Garros, o urmărește pas cu pas pe Simona Halep.
Fiica regretatului fost fundaș central al naționalei Belgiei, Lei Clijsters (41 de selecții, 3 goluri / a încetat din viață în 2009), a identificat calitățile constănțencei, dar și aspectele mai puțin bune din jocul ei. Kim, fost lider mondial, spune că Simona mai are un mic pas până la adjudecarea unui titlu de Mare Șlem. Prin intermediul Eurosport care a realizat un interviu amplu, ProSport i-a adresat lui Kim câteva întrebări despre stadiul carierei în care se află Simona Halep.
„Am fost în aceeași situație cu Simona dintr-un punct de vedere. Aveam demoni în cap înainte de a ajunge la marile momete din carieră”, povestește Clijsters, referindu-se la treapta până la câștigarea unui turneu de GS. „De fiecare dată când oamenii din jurul tău îți spun să mergi mai departe pentru că poți, pentru că mai ai un mic pas până la victorie, de atâtea ori îți revine presiunea suplimentară”, continuă tripla campioană de la US Open. Simona a jucat trei finale de GS, dar nu a reușit vreodată să ridice trofeul. Halep ia startul la Roland Garros într-un meci cu Alison Riske (106 WTA, SUA), partidă transmisă de Eurosport.
„Simona e conștientă că poate bate pe oricine, are baza de încredere pe care-și poate construi victoriile. Într-o zi, ea va pune și ultimul strop de victorie, așa s-a întâmplat și cu mine. O urmăresc, o văd muncind asiduu la antrenamente”, a mai dezvăluit fosta elevă a lui Wim Fissette (2009-2011). În vârstă de doar 34 de ani, Clijsters s-a retras rapid din circuit, în 2012, când avea doar 29 de ani. Îl cunoaște însă bine pe antrenorul Simonei, Darren Cahill. „E un antrenor perfect, care deține capacitatea de a face pe Simona să pună pasul decisiv spre câștigarea unui trofeu de Grand Slam. Ce a făcut Halep până acum face parte din procesul de cunoaștere și de învățare a tuturor secretelor care te transformă într-un campion de Grand Slam”, a încheiat jucătoarea care a strâns în carieră 41 de titluri WTA și aproape 25 milioane de dolari.
Lider mondial, eleva lui Darren Cahill a jucat finala la Australian Open în 2018 și a ajuns în ultimul act, de două ori, la Paris, în 2014 și 2017. Halep are 26 de ani și trebuie să pătrundă în semifinale, la RG, pentru a rămâne pe prima poziție în ierarhia WTA.
Turneul de la Roland Garros e transmis în direct de Eurosport și Eurosport Player și în format liveblog pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER